Domn al Ţării Româneşti între 1688 şi 1714, Constantin Brâncoveanu este cel care, în 1692, a croit „un drum mai drept şi mai scurt spre moşia Măriei Sale” de la palatul lui (care era pe locul unde azi se află blocul-turn de la Piaţa Naţiunile Unite) până la Mogoşoaia.

Cel care, pe lângă alte numeroase edificii, a deschis ceea ce iniţial s-a numit Podul Mogoşoaiei, astăzi artera fiind cunoscută drept Calea Victoriei, a sfârşit în mod tragic, în august 1714, la Istanbul. Înaintea bătăliei de pe Prut, de la Stănileşti, din 1711, Brâncoveanu decisese să se alieze cu trupele lui Petru cel Mare. Armata ţarului se afla deja pe teritoriul Moldovei după bătălia de la Poltava şi voia să se răfuiască cu turcii. Politica ezitantă dusă de domnitor înaintea bătăliei de la Stănileşti l-a supărat pe sultan, chiar dacă în cele din urmă Brâncoveanu a decis să lupte împotriva ţarului Petru cel Mare, înclinând astfel decisiv balanţa în favoarea turcilor. Trei ani mai târziu, sultanul a decis să-şi pună în aplicare planurile de răzbunare, un agă „venit la 23 martie 1714 cu firman de mazilire” arestând întreaga familie Brâncoveanu şi ducând-o la Istanbul.

Domnitorul a fost torturat, însă nu a cedat presiunilor turcilor care îl îndemnau să-şi recunoască vina faţă de sultan şi să dezvăluie locurile unde îşi avea ascuns aurul. A fost decapitat pe 15 august 1714, după ce a fost obligat să asiste la uciderea fiilor săi, Constantin, Radu, Ştefan şi Matei, precum şi a ginerelui, Ianache Văcărescu. Rămăşiţele sale pământeşti au fost aduse în ţară în 1720 şi înhumate la Biserica Sf. Gheorghe Nou, ctitoria sa din Bucureşti.

Domn al Ţării Româneşti între 1688 şi 1714, Constantin Brâncoveanu este cel care, în 1692, a croit „un drum mai drept şi mai scurt spre moşia Măriei Sale” de la palatul lui (care era pe locul unde azi se află blocul-turn de l