Campionatul Mondial pentru Seniori şi Veterani – ediţia a 5-a, care s-a desfăşurat la Bucureşti, în perioada 5-9 iunie, i-a adus lui sensei Daniel Fusaru o medalie de bronz la kata. Campionul focşănean, care a avut o evoluţie foarte bună, a concurat pentru Clubul Sportiv Unirea Focşani şi a adăugat impresionantului palmares internaţional o nouă performanţă de vârf la karate shotokan. Focşăneanul are un palmares de invidiat. Peste 125 de medalii în competiţiile internaţionale de karate din care 30 de titluri mondiale şi europene.
Daniel Fusaru nu se gândeşte la retragere chiar dacă de ceva vreme şi-a luat în serios şi meseria de sensei. Are în pregătire, la un club din Focşani, peste 70 de copii de anumite categorii de vârstă. Primul rezultat notabil l-a obţinut după numai trei ani de la primul antrenament. „Am participat la Campionatul Mondial de Karate care a avut loc în Ungaria şi m-am clasat pe locul 16 din 123 de sportivi. Atunci mi-am dat seama că voi face mare performanţă“, a spus campionul focşănean.
Daniel Fusaru a primit din partea preşedintelui ţării, Traian Băsescu, Ordinul „Meritul Sportiv“ în clasa a III-a, distincţie care a fost acordată sportivului focşănean şi altor patru sportivi bucureşteni în semn de înaltă apreciere a rezultatelor deosebite, pentru dăruirea şi spiritul de fair-play prin care au promovat valorile sportului de performanţă şi imaginea României pe plan extern.
Campionatul Mondial pentru Seniori şi Veterani – ediţia a 5-a, care s-a desfăşurat la Bucureşti, în perioada 5-9 iunie, i-a adus lui sensei Daniel Fusaru o medalie de bronz la kata. Campionul focşănean, care a avut o evoluţie foarte bună, a concurat pentru Clubul Sportiv Unirea Focşani şi a adăugat impresionantului palmares internaţional o nouă performanţă de vârf la karate shotokan. Focşăneanul are un palmares de invidiat. Pes