Primul hotel Hampton by Hilton din România a fost deschis, luni, la Cluj-Napoca, acesta 109 camere şi 21 de angajaţi.
Hotelul dispune, de asemenea, de o sală de conferinţe complet echipată cu o capacitate de până la 35 de persoane.
Lucrările de amenajare au început în iulie 2011, clădirea având, iniţial, destinaţia de birouri.
Lanţul Hilton este prezent în România din anul 1997, când a deschis primul hotel în Bucureşti, operând în total cinci hoteluri la nivel naţional.
Prin brand-ul Hampton Hilton are peste 1.900 de proprietăţi la nivel global, cu peste 186.000 de camere în 13 ţări.
Hilton Worldwide, una dintre cele mai mari companii de profil la nivel mondial, deţine mai mult de 3.900 de hoteluri şi 650.000 de camere în 90 de ţări. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »