Un bărbat în vârstă de 40 de ani din Mierlău a murit în noaptea de duminică spre luni la Spitalul Judeţean, după ce a băut Alcofarm, un produs foarte asemănător cu spirtul sanitar, folosit ca loţiune cosmetică, dar care conţine o cantitate foarte importantă de alcool metilic, fatal consumului uman.
Potrivit dr. Carmen Pantiş, medic la secţia de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, bărbatul a fost internat pe 4 iunie, prezentând aceleaşi simptome ca pacienţii internaţi după ce au băut spirt sanitar. "Avea acidoză metabolică severă, a orbit şi a intrat în comă profundă. În încercarea de a-i purifica sângere, s-au făcut 4 şedinţe de hemodializă, dar nu a mai rezistat, absolut toate organele i-au fost afectate iremediabil", a declarat dr. Pantiş.
Sora bărbatului a fost cea care le-a spus medicilor că acesta băuse Alcofarm, deoarece în Mierlău produsul încă se vinde, astfel că reprezentanţii spitalului au anunţat Direcţia de Sănătate Publică Bihor. "Am şi trimis o echipă în Mierlău, să verifice atât ABC-urile din zonă cât şi cafe-barurile, iar totodată am anunţat şi Parchetul", a declarat luni BIHOREANULUI dr. Daniela Rahotă, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Bihor.
Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, DSP a anunţat luna trecută că produsul Alcofarm, o loţiune cosmetică folosită şi ca spirt sanitar, fabricat de firma Ady Trading SRL, din Năsăud, conţine "o concentraţie de alcool metilic de peste 60.000 de grame pe hectolitru", deşi "nici un produs cosmetic comercializat nu trebuie să conţină alcool metilic". DSP a început o campanie de controale mixte efectuate în colaborare cu inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, la agenţi economici, depozite, distribuitori şi unităţi de desfacere, pentru a retrage de pe piaţă acest produs, deoarece pune în pericol sănătatea oamenilor.
În