Poate ați aflat că, acum vreo zece ani, Pluto a fost scoasă (abuziv, ar zice unii) de pe lista planetelor din sistemul nostru solar, stricînd astfel minunăție de șpil mnemotehnic pe care îl învățau zeci de mii de școlari americani: “My Very Energetic Mother Just Served Us Nine Pizzas” (Mercur-Venus-Earth-Marte-Jupiter-Saturn-Uranus-Neptun-Pluto). Asta e, acum mama ne servește doar N…opt. Dar nu vă faceți griji, de unde astronomii au luat cu o mînă, pun la loc cu șapte.
E vorba despre exoplanete (planete din afara sistemului solar, care se rotesc în jurul altor stele). Cercetătorii au început să descopere pe bandă planetele astea în ultimii 25 de ani: azi sînt aproape 900 de planete descoperite în jurul altor stele, sigure și confirmate. Iar asta poate părea un fleac dacă ne gîndim că galaxia are peste o sută de miliarde de stele și ignorăm faptul că să găsești o astfel de planetă este extrem de greu, în principiu pentru că n-o prea putem vedea direct. Fiindcă lumina emisă de steaua-gazdă ascunde (aproape) complet orice fel luminiță reflectată de planetă.
Dar nu-i nimic, astronomii sînt băieți deștepți (și fete, normal!) și au descoperit șapte (nu una!) metode de a detecta exoplanete. Și le trec repede în revistă, ca să ajung la ultima, a cărei primă “victimă” a fost anunțată în mai.
Prima (și cea mai directă metodă) este tranzitul: dacă avem noroc ca orbita planetei să treacă printre noi și steaua ei, e super. Planeta provoacă o mini-eclipsă, iar cu telescoape suficient de sensibile, scăderea în intensitate a luminii stelare poate fi măsurată, și de aici se pot afla o grămadă de date fizice ale planetei, printre care perioada, masa, ba chiar și compoziția atmosferică. Deja, din 2009, grație telescopului Kepler au fost detectate (dar nu și confirmate încă) peste 2.700 de potențiale planete.
A doua metodă se bazează pe efectul Doppler, cel
