„Vor fi opt sau nouă regiuni” - a noua pare a fi Dobrogea. Dacă ar conta într-adevăr identitatea regională, identitatea dobrogenilor ar fi dublată de cea a ardelenilor, bănăţenilor, bucovinenilor şi a tuturor celorlalţi români. Numai că nu peste tot există câte un Mazăre, nu-i aşa?

Apoi ni se mai spune că banii pentru regiuni tot de la Bucureşti vor veni – adică adio celor ce credeau în bugete şi strategii regionale. Mai mult: va conta mai întâi principiul solidarităţii: cei care produc mai puţin vor primi mai mulţi bani. Dar despre principiul muncii recompensate de ce nu se face vorbire? Tot n-am înţeles de ce nu e ok ca banii să rămână celor ce se spetesc cu munca.

Iarăşi: Consiliile Regionale vor fi, ca sumă a competenţelor, sub cele judeţene. Peste toate va plana inspiraţia miniştrilor de resort, care vor “analiza” proiectele bune de finanţat cu bani europeni – ca şi până acum. Nu autonomie administrativă şi financiară, nu reguli clare de solidaritate inter-regională, nu competenţe partajate cu guvernul central şi cu comunităţile locale. Cedezi suveranitate celor de la FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană – şi refuzi de o sută de ori mai puţin propriilor cetăţeni?: străinii sunt de încredere şi noi, românii, nu?

Judeţele vor rămâne ca entităţi administrative – deşi Franţa îşi pune problema desfiinţării departamentelor, deşi Monti a anunţat reducerea provinciilor italiene cu mai mult de o treime, deşi polonezii (clamaţi de guvernanţi) au preferat powiat-urile (districte, comitate). Noi avem peste 3200 de entităţi administrative şi mai puţin de 1400 se auto-susţin: polonezii le-au rentabilizat comasându-le. Noi le ţinem pe harta României ca şi cum toată ţara asta ar fi suma orgoliilor primarilor mici: “hai dom' senator, fă-mă şi pe mine oraş că am deja cinci mii de locuitori”, “hai dom' deputat, fă din cătunul ăsta comună, că de-aici ţi-au venit vo