Scris de Veronica Bursaşiu - Destine, vieţi, speranţe, vise împlinite, certitudini. Toate acestea, simbolizând promoţia 1962-1963 a Colegiului Samuil Vulcan, şi-au dat întâlnire, după 50 de ani, la Alma Mater Beiusensis.
Acolo, unde în urmă cu o jumătate de veac a început drumul lor în viaţă. „Bastilia”, cum îi spuneau elevii reputatei şcoli beiuşene, le-a apărut în faţă la fel de impunătoare ca în prima zi de şcoală. Clădirea şcolii domină totul în jur atât datorită staturii arhitecturale, cât mai ales staturii absolvenţilor ce poartă blazonul acestei şcoli. Toţi vulcaniştii ştiu că atunci când eşti admis în facultate şi spui că ai absolvit la Samuil Vulcan ai deja o recomandare. Printr-un arc peste timp, absolvenţii au ajuns în sala de clasă, dornici să-şi deşarte cufărul cu amintiri. „Copii, trebuie să vă scad nota la purtare dacă nu vă potoliţi. Parcă vă ştiam mai liniştiţi!”, a spus profesorul Teodor Moruţ, organizator al întâlnirii, dornic să obţină o clipă de linişte pentru a le comunica colegilor săi chestiuni organizatorice.
”Faptul că sunteţi gălăgioşi e încă o dovadă că nu am îmbătrânit”, a spus profesorul Moruţ. Absolvenţii au venit din toate colţurile ţării pentru a spune prezent la întâlnire, dar şi din Israel. Apoi amintirile au curs una câte una. „Pe Cornelia Pogor nu am văzut-o de 44 de ani. Am copilărit împreună. Ştiam cum o cheamă de fată, când s-a născut, unde stă. Am căutat-o cu sprijinul poliţiei. Când am văzut-o în gară, am stat îmbrăţişaţi toţi trei, plângeam ca nişte copii”, spune Floare Mihoc. „Venind în inspecţie la Samuil Vulcan, din partea Corpului de Control al Ministerului Învăţământului, în momentul în care m-am apropiat de sala profesorală am simţit aceeaşi emoţie, aceeaşi sfială ca şi atunci când eram elev şi aveam impresia că mă apropii de un sanctuar. Fiindcă în sala profesorală ajungeai foarte greu: ori pentru lucruri e
