Că Turcia este diferită în plan cultural-religios, că este mare (şi ar avea o pondere decizională importantă) sau că este săracă (şi ar pretinde finanţări considerabile), se ştie dintotdeauna, nu este o chestiune descoperită în ultimii ani.

Există nenumărate motive pentru care românii sunt interesaţi de situaţia din Turcia. Nu are rost să insistăm, aici, asupra numeroaselor interacţiuni mai mult sau mai puţin amicale din trecut. Astăzi, însă, legăturile „de la societate la societate” între România şi Turcia au devenit foarte consistente, după 1989. Micii investitori turci veniţi în România, începând din 1990 (unii dintre ei stabilindu-se aici şi întemeind familii mixte) sau turiştii români care vizitează Istanbulul ori îşi petrec vacanţele în staţiunile din Antalia constituie exemple concrete de legături între cele două societăţi.

Pe lângă fluxurile umane, avem şi o tot mai intensă circulaţie a imaginilor şi simbolurilor asociate sportului sau culturii populare. Ne-am putea gândi la sportivii şi antrenorii români care au avut succes în Turcia sau, mai nou, la modul în care producţiile de televiziune turceşti captează atenţia a milioane de români. Şi lista poate continua, acoperind multe alte sfere ale atât de importantelor contacte între societăţi.

Pe acest fond putem înţelege mai bine şi nivelul bun al schimburilor economice, şi densitatea raporturilor politice româno-turce. Bucureştiul şi Ankara nu au întotdeauna puncte de vedere identice şi nici nu ar fi de aşteptat să se ajungă la aşa ceva, întrucât cei doi actori sunt foarte diferiţi în termeni de putere, de geopolitică, de autonomie a politicii externe, de vocaţie internaţională. Faptul că facem parte din aceeaşi alianţă militară, dominată de SUA, ne apropie din punct de vedere al securităţii. Probabil că şi în Turcia se vorbeşte de importanţa regională a României, însă, în ceea ce ne priv