Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul procuror Căpăţână, colaborator al serviciului secret comunist

Publicat in Gorj Domino, marți 11 iunie 2013 ·

Printre colaboratorii celui mai de temut organ de represiune al regimului comunist se numără şi foşti sau actuali magistraţi. Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a deconspirat de-a lungul vremii personalităţi ale vieţii publice, personaje care deţin funcţii importante la nivel local şi naţional, drept turnători la securitate, aşa că atunci când este şters de praf câte un dosar al vreunui magistrat şi se dovedeşte că acesta a „ciripit” la Securitate, acest lucru nu mai surprinde pe nimeni. Fost procuror gorjean, Constantin Căpăţână face şi el parte de câteva zile din rândul celor dovediţi de către instanţa de judecată că au colaborat cu serviciul de informaţii comunist.

Verdict final al instanţei: Căpăţână a turnat la Securitate

De câţiva ani, prin lege s-a stabilit că instanţa de judecată este în măsură să dea un verdict de lucrător sau colaborator al Securităţii pentru cei descoperiţi în arhivele CNSAS că au avut legături strânse cu serviciul secret al regimului totalitar.

CNSAS a constatat că, înainte de 1989, Căpăţână a avut strânse legături cu Securitatea şi a sesizat, în septembrie 2011, Secţia de Contencios Administrativ a Curţii de Apel Bucureşti pentru ca instanţa să decidă în legătură cu calitatea de colaborator al servicului de informaţii comunist a ex-procurorului, după ce acesta a fost verificat de instituţie din cauza funcţiei de magistrat pe care şi-a recăpătat-o în 2005 şi a avut-o timp de doi ani şi jumătate.

În luna ianuarie a anului trecut, CA Bucureşti a admis acţiunea CNSAS şi a constatat că fostul procuror a colaborat cu serviciul secret comunist.

Căpăţână a atacat cu recurs soluţia instanţei şi dosarul a ajus pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a judecat cauza după un an, adică în luna aprilie a acestui an. După al doilea termen, săptămâna trecută, instanţ

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 42 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°