În sistemul cultural al României ultimului deceniu se asociază confuzia organizată a valorilor, disoluţia autonomiei intelectualilor, declinul calificărilor, refugiul în abordarea trecutului, umplerea vieţii publice cu sofisme, atracţia atitudinii pretins „apolitice", slaba dezbatere publică, abstinenţa intelectualilor, lipsa de abordări elaborate asupra alternativelor României.

Odată ce o parte a celor mai puţin calificaţi au preluat posturi de decizie şi din momentul în care dezbaterea publică s-a degradat, iar standardele culturale s-au deteriorat, confuzia valorilor s-a întins. Se crede că tăierea salariilor şi concedierile sunt „reforma statului", iar stagnarea este luată drept „stabilitate politică". Dublată de un „conflict al generaţiilor", cultivat politic după 2005, această confuzie a ajuns să domine scena. Confuzia valorilor este accentuată suplimentar de fabricarea de dosare pentru a discredita intelectualii şi de eforturile fostei guvernări de a confisca teme precum decomunizarea ţării, apartenenţa europeană, orientarea proatlantică. Reforma educaţiei a fost înlocuită cu încropeli inspirate, aşa-zicând, „de la dreapta" europeană, în fapt - cum un distins Cardinal observa - din ideologii ale anilor treizeci (Nae Ionescu fiind aici inspirator). Declinul calificărilor, pe care Alan Greenspan (în The Age of Turbulence, 2006) îl anticipa pentru Europa, a luat deja avânt în România. Eforturile celor care au condus ţara după 2004 au fost de a pune în centrul dezbaterii publice trecutul, lăsând neacoperită prelucrarea prezentului şi configurarea viitorului. Această configurare a alternativelor de evoluţie a ţării a rămas în seama câtorva personalităţi, câtă vreme mare parte a intelectualilor rămâne prizonieră confuziei dintre apartidism şi apolitism şi clamează, ca un fel de morală, abstinenţa politică. Apolitismul este invocat cu atât mai vocal cu cât