Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diavolul se îmbracă din nou de la Prada

Publicat in Adevarul, luni 10 iunie 2013 ·

Autoarea cărţii „Diavolul se îmbracă de la prada“, Lauren Weisberger, a lansat zilele acestea un volum care continuă povestea ecranizată în anul 2006 pentru marele ecran, cu Meryl Streep şi Anne Hathaway în rolurile principale.

„Răzbunarea poartă Prada:Întoarcerea Diavolului“/„Revenge wears Prada“:The Devil Returns„, se intitulează cartea, iar fanii lungmetrajului speră deja la o nouă ecranizare. La rândul ei, autoarea a declarat pentru Daily Beast că ar fi încântată dacă distribuţia primului lungmetraj se va reuni pentru filmarea unei continuări. „Revăd filmul „Diavolul se îmbracă de la Prada“ ori de câte ori se difuzează filmul la televizor“, a mărturisit aceasta. Ea a mai spus că a fost nebună de fericire când a auzit că se va face un film după cartea ei, iar visul frumos a continuat cu momentul în care a aflat ce actori vor interpreta personajele principale.

După zece ani

Cel de-al doilea volum semnat de Weisberger, urmăreşte povestea temutului redactor-şef al revistei Runway, Mirandei Priestly, şi a asistentelor ei, Andy şi Emily, la zece ani după acţiunea din „Diavolul se îmbracă de la prada“. De la jobul de simplă asistentă a Mirandey, Andy devine în cel de-al doilea volum propietara propriului magazin. Bineînţeles, sunt aduse din nou în prim-plan scandalurile, rivalităţile şi, în general, dedesubturile din lumea modei.

Lauren Weisberger a povestit că viaţa ei s-a schimbat considerabil după ce prima sa carte a fost ecranizată. Graţie stabilităţii financiare pe care succesul poveştii i-a asigurat-o, americanca s-a dedicat în totalitate scrisului. Astfel, chiar dacă fanii tânjeau după o continuare a cărţii „Diavolul se îmbracă de la Prada“, Weisberger a lansat între timp alte patru cărţi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A încetat din viaţă Constantin Anghelache, fostul preşedinte al cluburilor Dinamo şi Rapid

News.ro acum 19 minute
Constantin Anghelache, fostul preşedinte al cluburilor Dinamo şi Rapid, a încetat din viaţă, la vârsta de 78 de ani. “Odihnă veşnică, Constantin Anghelache! Clubul Dinamo 1948 Bucureşti regretă dispariţia fostului preşedinte Constantin Anghelache, l

VIDEO Un băiat de 10 ani din Dâmboviţa a plecat a doua oară de acasă, pentru a aduna pet-uri ca să-și cumpere o trotinetă. A fost găsit de jandarmi sub un pod

HotNews acum 50 minute
Un băiețel de 10 ani din localitatea Bucșani, judeţul Dâmboviţa, a plecat pentru a doua oară de acasă să strângă pet-uri pe care să le ducă la reciclat, pentru a avea bani de o trotinetă. Copilul a fost găsit noaptea, la 40 de km de casă, de jandarm

Un bătrân de 75 de ani și-a dat foc în scara unui bloc. Are arsuri pe 80% din suprafața corpului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 75 de ani a ajuns la spital, vineri dimineaţă, 18 octombrie, după ce şi-ar fi dat foc, în casa scării unui bloc din municipiul Arad. Incendiul a fost stins de pompieri. Bărbatul a suferit arsuri pe aproximativ 80 la sută din suprafaţa c

Cazul copiilor dispăruți din Hunedoara. Cei trei frați, găsiți în Serbia și aduși în țară

Ziua Constanta acum o ora
Cei trei copii, de 7, 9 şi 11 ani, precum şi tatăl acestora, un bărbat de 54 de ani, din Simeria, daţi dispăruţi luni după-amiază şi găsiţi joi de Poliţie în Serbia, după mai multe zile de căutări, au fost preluaţi de o echipă mixtă, formată din pol

Consilier județean PNL, săltat de DIICOT. Suspiciuni de trafic de droguri

Gandul acum 44 minute
Un consilier județean PNL din Gorj a fost ridicat de DIICOT. După o serie de percheziții desfășurate în locuințele mai multor persoane suspectate de trafic de droguri, Nelu Pavel, președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa Gorj, a fost dus l

Eduard Novak, mesaj pentru Elisabeta Lipă: Justificările dvs. potrivit cărora cei 160.000 de euro se dau unei persoane ce va împărţi banii cu ceilalţi angajaţi sunt cel puţin bizare şi ridică multe semne de întrebare

News.ro acum o ora
Fostul ministru Eduard Novak a notat, vineri, într-un nou mesaj postat pe Facebook, că problema de fond în cazul premierilor de după Jocurile Olimpice este reprezentată de “modul lipsit de transparenţă, imoral şi aflat chiar la limita legalităţii în

Donald Trump dă vina pe Zelenski pentru declanşarea războiului cu Rusia

Mediafax acum 5 ore
Trump l-a criticat în repetate rânduri pe Zelenski în campania electorală, numindu-l de mai multe ori „cel mai mare negustor de pe Pământ” pentru că a solicitat şi a primit miliarde de dolari din ajutorul militar american de la izbucnirea războiului

Vila Şipot reintră oficial în circuitul cultural şi turistic al României, odată cu deschiderea Galeriei Arhitecţilor Peleşului/ FOTO

News.ro acum o ora
Vila Şipot, cunoscută şi sub numele de „Casa Arhitecţilor”, parte a Domeniului Regal Peleş şi locul unde a luat naştere proiectul Castelului Peleş din Sinaia, va reintra oficial în circuitul cultural şi turistic al României, la finalul acestui an. L

Creşterea economică a Chinei se clatină în trimestrul al treilea: creştere sub ţinta guvernului

Mediafax acum o ora
Cifra este sub ţinta guvernului de creştere anuală de 5 % şi mai mică decât cea de 4,7 % înregistrată în cele trei luni până în iunie, în condiţiile în care consumul scăzut şi prăbuşirea imobiliară au afectat sentimentul gospodăriilor. Creşterea mai

ÎPS Teodosie le spune oamenilor să nu asculte de doctori în zilele de post. „Medicul nu are o pregătire duhovnicească”/ "Mâncarea de dulce are toxine şi vă face mai rău”

Mediafax acum 2 ore
IPS Teodosie a venit cu un nou răspuns controversat şi i-a spus persoanei respective să nu asculte de medic în cele sufleteşti deoarece acesta nu are pregătire duhovnicească. În plus a adăugat el: mâncarea de dulce „are toxine şi vă face mai rău”.

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/13°
sâm.

7°/13°
dum.

7°/15°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

4°/12°
sâm.

4°/12°
dum.

5°/13°
lun.

5°/15°
Constanta
acum

11°
vin.

7°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

4°/13°
sâm.

4°/13°
dum.

4°/15°
lun.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
vin.

7°/17°
sâm.

6°/16°
dum.

6°/16°
lun.

7°/18°