S.C. RAJA S.A., unul dintre exemplele fericite ale accesării de fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii de apă şi canalizare
A XV-a ediţie a manifestării internaţionale Expoapa 2013 şi-a deschis ieri porţile, la Palatul Parlamentului. Departe de a fi o simplă expoziţie de tehnologii din domeniul apelor, evenimentul a reunit specialişti străini, personalităţi politice româneşti, dar şi mii de lucrători în domeniul apei. Toată atenţia participanţilor, fie ei politicieni sau specialişti în domeniu, s-a îndreptat spre fondurile europene şi noile tehnologii de tratare a apelor.
Expoapa 2013 a debutat cu Danube Black Sea Water Forum, seminar care s-a bucurat de participarea miniştrilor Mediului şi Schimbărilor Climatice şi cel al Fondurilor Europene, preşedinţii Asociaţiei Române a Apei, Vasile Ciomu, şi Patronatului Român al Apei, Felix Stroe, dar şi a preşedintelui Asociaţiei Internaţionale a Apei (IWA), Glen Daigger. Acesta din urmă a subliniat importanţa unui management eficient al apei şi a felicitat România pentru progresele făcute în acest sens. „Sprijinim ţările dezvoltate în iniţierea şi implementarea unor sisteme ample şi performante de gestiune a apelor urbane. În ceea ce priveşte ţările în curs de dezvoltare, sprijinim realizarea unor sisteme de alimentare cu apă şi canalizare mai noi şi performante. Este o onoare şi o oportunitate de a participa ca membru IWA la realizarea acestor schimbări“, a precizat Glen Daigger.
Apa, petrolul zilei de mâine
Aşa cum am menţionat mai sus, specialiştii români în domeniul apei sunt cu ochii aţintiţi spre fondurile europene. „Uniunea Europeană ne dă foarte mulţi bani să aliniem infrastructura românească la standarde europene. Din păcate, nu reuşim performanţa de a absorbi într-o proporţie mulţumitoare aceste fonduri. În domeniul apei avem un grad de absorbţie de aproximativ 15%. Până în 20