"Dacă la noi e atât de bine şi la ei e aşa de rău atunci de ce la noi e atât de rău şi la ei e aşa de bine!?"

Pe vremea regimului Ceauşescu circula următorul banc: Un român care nu ieşise niciodată din ţară şi căruia i se vorbise într-una, încă de când era la grădiniţă, despre superioritatea sistemului comunist faţă de cel capitalist este trimis la un moment dat într-o delegaţie în Occident. La întoarcere colegii de birou îl asaltează cu întrebări dornici să afle cum e "dincolo". Ceea ce nu înţeleg, le răspunde omul nostru, este că dacă la noi e atât de bine şi la ei e aşa de rău atunci de ce la noi e atât de rău şi la ei e aşa de bine!?

Mi-a revenit în minte bancul cu pricina auzind tot mai des în ultimul timp, mai ales ca reacţie la ceea ce unii, nu tocmai puţini, consideră a fi amestecul Uniunii Europene şi a altor mari capitale occidentale în materie de justiţie şi corupţie, părerea că în fapt cei în cauză nu sunt cu nimic mai breji ca noi. Lasă, dom'le că e plin de corupţie şi acolo. Nu sunt ei în măsură să ne dea nouă lecţii. Există diferite motive care stau la baza acestui tip de aprecieri, de la experienţe personale prin care unii au trecut, pe drept sau pe nedrept, în relaţia cu instituţii ca DNA sau ANI până la redeşteptarea unui soi de ţâfne naţionaliste în perioada referendumului de suspendare a preşedintelui din vara anului trecut sub impactul campaniei virulente anti-europene şi anti-americane promovate de lideri de vârf ai USL mai ales prin intermediul Antenelor lui Dan Voiculescu.

Viciul acestui tip de judecată pe care o întâlnim adesea în jur, inclusiv în interiorul elitelor, este că deşi premisa de plecare, aceea că există destulă corupţie şi în Europa Occidentală sau în America, este corectă, concluzia, aceea că nu e mare diferenţă între ceea ce se întâmplă la ei şi ceea ce există la noi, e una fundamental greşită. Şi periculoas