Zi cu emoţii pentru absolvenţii de liceu. Prima sesiune a bacalaureatului începe astăzi cu proba orală la limba şi literatura română iar probele scrise vor fi susţinute între 1 şi 5 iulie.
Citeşte aici tot ce trebuie să ştii despre BACALAUREAT 2013
Premierul Victor Ponta i-a avertizat pe candidaţi că vor fi supravegheaţi la sânge şi că, dacă încearcă să copieze, vor fi daţi afară din examen.
Rezultatele la bacalaureat se afişează în 8 iulie, când elevii nemulţumiţi de notele obţinute pot depune şi contestaţiile.
Peste 185.000 de elevi s-au înscris pentru prima sesiune a bacalaureatului din acest an. Iar 40.000 dintre aceştia sunt absolvenţi de liceu care nu au reuşit să ia examenul în anii trecuţi. Premierul Victor Ponta i-a avertizat pe candidaţi să nu se bazeze pe copiat, pentru că supravegherea la bacalaureat va fi foarte strictă, iar elevii care copiază vor fi daţi afară din examen.
„Este foarte importantă supravegherea la bacalaureatul din 2013. Camere de luat vederi, profesori, totul trebuie să fie supravegheat la sânge. Un elev bine pregătit trebuie să ia o notă mare, unul mai puţin pregătit, o notă mai mică, iar unul care fură trebuie să dispară din examen. Poţi fi mai puţin bine pregătit, dar nu poţi fi hoţ. Dacă eşti hoţ, trebuie să pleci de la bacalaureat”, a spus premierul.
Totodată, vor fi eliminaţi şi elevii care nu respectă regulamentul de examen. Adică aceia care vor fi prinşi în sală cu notiţe, manuale sau dicţionare, dar şi cu telefoane mobile. Candidaţii nu se vor putea inspira nici de la vecini, pentru că vor fi aşezaţi câte unul în bancă.
Probele scrise vor fi sustinuţe începând cu 1 iulie - limba si literatura romana, 2 iulie - limba si literatura materna, 3 iulie - proba obligatorie a profilului si 5 iulie - proba la alegere a profilului si specializarii. @N