Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi dezvăluiri despre Michael Jackson în procesul contra AEG: "L-am pălmuit şi am ţipat la el. Era deznădăjduit" - VIDEO

Publicat in Mediafax, luni 10 iunie 2013 ·

Preşedintele companiei AEG Live, Randy Phillips, a făcut noi dezvăluiri despre starea psihică şi fizică a lui Michael Jackson înainte de decesul acestuia, luni, în cadrul procesului intentat de familia cântăreţului companiei AEG, proces ce a intrat în cea de-a şaptea săptămână de audieri.

Randy Phillips, care a fost audiat prima dată marţi, 4 iunie, a dezvăluit, luni, că a fost nevoit "să ţipe şi să-l pălmuiască" pe Michael Jackson, în vara anului 2009, înainte de anunţul privind revenirea sa pe scenă pentru concertele "This Is It", informează CNN. Randy Phillips a precizat că a început să fie îngrijorat de faptul că Michael Jackson ar putea renunţa la seria de concerte, pe care trebuia să le susţină la Londra începând din iulie 2009 şi pe care compania AEG le organiza, cu o lună înainte ca el să semneze contractul cu AEG şi cu o săptămană mai devreme de evenimentul programat la Londra, pe O2 Arena, în care fostul rege al muzicii pop trebuia să-şi anunţe revenirea. "Eram îngrijorat că totul se va duce de râpă, că toată cariera lui se va încheia urât. Eram îngrijorat de multe lucruri", a spus preşedintele AEG Live. Michael Jackson, copiii acestuia şi managerul Tohme Tohme s-au urcat la bordul unui avion privat pentru a călători până la Londra, însă Phillips susţine că fostul cântăreţ nu era pregătit atunci când a ajuns să-l ia de la hotel pentru a-l însoţi la O2 Arena. "MJ s-a închis în camera lui beat şi deznădăjduit. Tohme şi eu încercăm să-l trezim şi să-l pregătim pentru conferinţa de presă", i-a scris Phillips într-un email preşedintele de atunci al companiei AEG, Tim Leiweke. Randy Phillips a mărturisit că situaţia "era extrem de tensionată": "Eram şi eu cu nervii la pământ, pentru că timpul trecea şi cariera lui trecea". "Am ţipat la el (n.r. - Michael Jackson) atât de tare că pereţii s-au zguduit. Eu şi Tohme l-am îmbrăcat, iar ei îi aranjează părul

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 3 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 4 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 2 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Zelenski a ajuns la New York și va participa la reuniunea ONU. Cu ce important politician vrea să discute președintele Ucrainei

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sosit în SUA cu scopul de a participa la reuniunea ONU, însă unul dintre obiectivele sale este și acela de a se întâlni cu Donald Trump. Preşedintele Zelenski a sosit la New York pentru a participa la ses

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum 38 minute
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 3 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 5 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 5 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Vremea

București
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

17°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°