Conform dorinţei conducătorilor, Selymeş ar fi putut fi demis în orice moment, fără niciun fel de despăgubire
Tibor Selymes a negociat mai multe zile preluarea postului de antrenor principal al lui Dinamo. La un moment dat, fostul fundaş stânga din „Generaţia de Aur” părea sigur că el va fi cel care va conduce echipa după Cornel Ţălnar. Tehnicianul a purtat negocieri cu preşedintele Constantin Anghelache, însă cele două părţi nu au mai bătut palma, nemulţumirile fiind comune. Dacă oficialii „câinilor” au părut deranjaţi de prezenţa la negocieri a impresarului lui Selymes, Anamaria Prodan, antrenorului nu i-a convenit contractul propus. Mai precis, a fost vorba de o clauză pe care conducerea a cerut-o cu insistenţă în acte. O clauză cel puţin ciudată. Astfel, şefii ar fi vrut ca Selymes să poate fi dat afară unilateral, în orice moment, fără să primească vreun fel de despăgubire!
Singura condiţie: banii la zi
Totuşi, Selymes ar fi avut o singură scăpare dacă nu mai era dorit la echipă. Pentru a fi demis, condiţia din contract era ca tehnicianul să fie cu banii la zi, altfel, clauza nu ar fi fost activă. Altfel, un alt punct la care nu s-au pus de acord părţile a fost legat de suma pe care antrenorul ar fi trebuit să o primească la semnătură. Tibor a solicitat 10.000 de euro, şefii au acceptat verbal, iar apoi nu au mai vrut să audă despre această variantă.
4.000 de euro a fost salariul propus de Dinamo lui Tibor Selymes
Conform dorinţei conducătorilor, Selymeş ar fi putut fi demis în orice moment, fără niciun fel de despăgubire
Tibor Selymes a negociat mai multe zile preluarea postului de antrenor principal al lui Dinamo. La un moment dat, fostul fundaş stânga din „Generaţia de Aur” părea sigur că el va fi cel care va conduce echipa după Cornel Ţălnar. Tehnicianul a purtat negocieri cu preşedintele Constantin Anghelache,