Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grapini: Impozitul forfetar este o măsură bună pentru cei corecţi

Publicat in Gazeta de Navodari, luni 10 iunie 2013 ·

Aplicarea impozitului forfetar este o măsură bună pentru cei corecţi, iar asociaţiile profesionale au apreciat că operatorii vor plăti în unele cazuri şi de trei ori mai puţin, a arătat, luni, Maria Grapini, ministru delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism. ‘Chiar dacă măsura se va aplica de la 1 iulie 2013 iar operatorii vor fi anunţaţi despre normele de aplicare doar cu câteva zile înainte, cred că va fi o măsură bine primită. Ca om care vine din mediul de afaceri nu mă deranja să aflu doar şi cu o zi înainte dacă era o măsură bună, care să ducă la creşterea afacerii. Ca om care vine din mediul privat vreau ca ministerul pe care îl conduc să poată aplica politici corecte pentru întreprinzători, să existe reciprocitate între privaţi şi stat. Am promisiuni că şi scăderea impozitului pentru IMM-uri va fi realizată de Ministerul Finanţelor Publice tot începând cu data de 1 iulie 2013′, a spus Maria Grapini. Impozitul în sumă fixă nu va fi aplicat în domeniul taximetriei.

Potrivit autorităţilor, impozitul forfetar se va introduce pentru categoriile de servicii la care cheltuiala administrativă pentru plata impozitului pe profit este mare atât pentru întreprinzător, cât şi pentru stat. Sumele de plată nu vor fi egale pentru toate serviciile şi se va ţine cont de indicatori precum capacitatea locaţiei, calitatea amplasamentului, tarifele medii adecvate locaţiei. Potrivit autorităţilor, impozitul forfetar va fi introdus pentru simplificarea administrativă la întreprinzător şi la instituţiile de control ale statului, pentru evidenţierea veniturilor în mod corect şi pentru realizarea de profit în vederea repartizării pentru dezvoltare sau dividende, de către întreprinzători. Aceştia vor plăti suma fixată, indiferent de cât profit vor realiza. Sursa: AGERPRES

Aplicarea impozitului forfetar este o măsură bună pentru cei corecţi, iar asociaţiile profesion

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum 4 ore
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 4 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 3 ore
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 4 ore
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025

Libertatea acum 13 ore
Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 5 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 12 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 8 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Rusia a pus la cale atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume, acuză premierul Poloniei, Donald Tusk

Libertatea acum 5 ore
Donald Tusk, premierul Poloniei, a acuzat, miercuri, Rusia că plănuiește o campanie teroristă majoră împotriva companiilor aeriene din lume, relatează Politico.

Vremea

București
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

2°/8°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/4°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°