Prima zi de examen s-a desfășurat fără incidente în județul Neamț.
“Zilele muzicii populare”, “Scopul comunicării în societate”, “Drepturile de autor”, “O scrisoare de la Odobescu către fiul său” sau “Drepturile consumatorului” sunt doar câteva dintre temele pe care elevii le-au avut de discutat la proba de bacalaureat la care “nu pică nimeni”, care a început luni dimineață, de la ora 9.
Cu toate acestea, candidații au avut emoții, întrucât, chiar dacă proba este considerată foarte ușoară, totuși este vorba de un examen. Subiectele de anul acesta sunt asemănătoare cu cele de anul trecut: prima cerință este o analiză de text literar sau non-literar la prima vedere, iar cea de-a doua este compunerea unui eseu prin care elevii să își exprime părerea despre un subiect.
La proba orală de limba și literatura română sunt evaluate următoarele competențe ale elevilor: exprimarea și argumentarea unui punct de vedere, organizarea discursului, adaptarea la situații de comunicare și utilizarea limbii române literare. În funcție de modul în care se prezintă în fața comisiei de examen, candidații primesc certificate de competențe care pot fi de “utilizator experimentat”, “utilizator avansat” sau “utilizator de nivel mediu”.
Cei mai mulți dintre cei care au ieșit din examen au primit certificate de utilizatori experimentați ai limbii române.
Prima zi a probelor de certificare a competențelor de comunicare în limba română a decurs fără incidente în județul Neamț. Primele statistici legate de desfășurarea acestei probe de examen vor fi făcute pe 12 iunie, odată cu încheierea probei.
Examenul va fi reluat apoi pe 17 iunie, cu evaluarea competențelor de utilizare a calculatorului. Chiar dacă la aceste probe de examen nu există elevi respinși, elevii care nu se prezintă la probele de certificare a competențelor nu pot promova examenul, c