Prima sesiune a bacalaureatului a început astăzi cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, care se desfăşoară până pe 12 iunie. La fel ca în ultimii doi ani, absenteismul la primele probe este destul de mare, în anumite judeţe ale ţării.
Ministrul Educaţiei , Remus Pricopie, ezită să facă anumite pronosticuri, dar speră că în acest an rezultatele vor fi mai bune.
Dacă privim rezultatele din ultimii ani, este loc de mai bine: în 2012, promovabilitatea a fost de 44,26%, iar în 2011 doar 44, 47% dintre liceeni au promovat examenul.
La fel ca anul trecut, există absenteism la probele orale. Astfel, dDoar 76% dintre absolvenţii de liceu din acest an din judeţul Mureş s-au înscris la examenul de Bacalaureat, restul provenind din promoţiile anterioare, potrivit Agerpres. În Prahova, aproximativ 30% dintre elevii de clasa a XII-a nu s-au înscris la prima sesiune a examenului de Bacalaureat, fiind vorba despre elevi care au obţinut rezultate slabe la învăţătură şi care nu s-au simţit pregătiţi pentru a intra în examen, potrivit şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Prahova, Horia Toma.
Şi în Sibiu, peste 30 % din totalul liceenilor din ultimul an de studiu, nu pot da luni, examenul de Bacalaureat, fie din cauză că au abandonat şcoala, fie au rămas corigenţi, cei mai mulţi fiind însă exmatriculaţi datorită absenţelor prea mari.
Anul acesta s-au înscris 187.898 absolvenţi de liceu repartizaţi în 585 de centre de examen. Un elev care nu se prezintă la probele orale poate participa la probele scrise, însă nu poate promova examenul de Bacalaureat, precizează MEN.