Nu mai mult de 25. De minute. Și asta pentru că-s excentrici canadienii și au luat premiu cu un musical inovator pentru care n-am mai avut energie. E și urât să dormi pe scaun în timp ce unii se agită dansând și făcând mișcări serioase, nu Meniaito.
M-am prezentat sâmbătă seară la „Noaptea lungă a filmelor scurte”, ediția a V-a, înarmat cu destulă răbdare cât să cred că rezist până dimineață când ultimul stinge proiectorul. Eram decis să văd tot ce a fost premiat ori a făcut vâlvă-n ultimul timp în domeniul scurtmetrajelor. Paroliști, l-a 21 s-a dat stingerea și-au început primele patru proiecții.
„Cum a apărut Longbird”, animație câștigătoare la Bafta, care redă o confruntare între creație și creator și puțină istorie. Ca și cum Fetițele PowerPuff s-ar certa cu realizatorul seriei pentru că a gândit scenariul în care un bărbat singur într-un beci vrea să creeze trei fetițe.
„Blu” e treabă românească. Câștigătorul premiului GOPO pentru cel mai bun scurtmetraj românesc în 2013 abundă în „p!zdă”, „#oaie”, „p&lă” etc. O să spuneți că-s pudibond, dar când faci un scurtmetraj care-l face și pe Cheloo și Ombladon să roșească e clar că-i prea mult. Unde mai pui că filmul e doar o intrigă. Ș-atât.
„Asad” a fost și nominalizat la Oscar, motiv pentru care încep să mai acord puțin credit acestor premii. Atât de bine realizat și gândit încât, la plecare, nu știam dacă mi-a plăcut mai mult povestea despre Somalia sau ironia fină despre Julian Assange realizată de australieni („Julian”).
„Oh Willy…” și „Edmond Măgarul” sunt două animații care te solicită. Răbdare și tutun. Păcat de meltenii care fumau palmat, când spațiul destinat era la 10-15 metri în spate.
„Bad penny”, cu Andi Vasluianu, o revenire la obsedanta plăcere a regizorilor români de a face din tradiționalii hoți de buzunare niște genii capabile să facă ironii fine, dar să și pună „pu
