Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brokerii aşteaptă ofertele statului ca să salveze lichiditatea bursei

Publicat in Ziarul Financiar, marți 11 iunie 2013 ·

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,9%, revenind uşor după ce în precedentele trei şedinţe a scăzut cumulat cu 1,6%, iar tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP), OMV Petrom (SNP) şi Transgaz (TGN) au ridicat lichiditatea la peste 28 milioane lei.

„Cred că în perioada următoare piaţa va sta sub semnul ofertelor publice anunţate de stat. Apropiata ofertă la Nuclearelectrica poate contribui la creşterea lichidităţii, atrăgând sume de bani suplimentare spre bursă şi, totodată, conducând la realocări ale portofoliilor existente“, a declarat Mihai Chişu, broker la Swiss Capital.

WikiZF: Profilul companiei Fondul Proprietatea

WikiZF: Profilul companiei OMV Petrom

WikiZF: Profilul companiei Transgaz

Aproape trei sferturi din lichi­ditatea de luni au fost asigurate de tran­zacţii cu acţiunile Fondului Pro­prietatea (12,3 milioane de lei), OMV Petrom (4,6 milioane lei, inclusiv un deal de 840.000 de lei) şi Transgaz (3,8 milioane lei, din care două deal-uri de două milioane lei).

Lichiditatea pieţei, de 28,2 mi­lioane de lei (6,2 milioane euro), a fost cu două treimi peste rulajul de vineri, de numai 17 milioane lei (3,8 milioane euro).

Cele mai mari pachete de acţiuni Fondul Proprietatea au fost transferate în ultimele minute ale şedinţei, pentru 8,4 milioane lei (1,8 milioane euro), la preţuri cu aproximativ 0,7% peste închiderea de vineri. La finalul şedinţei de luni, titlurile FP erau cotate la 0,6395 lei, preţ în creştere cu 0,71%.

În acelaşi timp, titlurile OMV Petrom au urcat cu 2,53%, la 0,43 lei, în timp ce acţiunile Transgaz au scăzut cu 0,54%, 203,9 lei.

„Piaţa de capital din România pare să fi păşit deja în perioada de vară, caracterizată de volume reduse şi interes scăzut. Excepţiile ţin de interese punctuale, în acest registru identificând companii precum OMV Petrom şi Fondul Propriet

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 6 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 2 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 2 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 5 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 7 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Putin afirmă că armata rusă a lansat o rachetă balistică hipersonică asupra Ucrainei ca răspuns la acţiunile agresive ale NATO împotriva Rusiei

Mediafax acum 4 ore
„Ca răspuns la utilizarea armamentului cu rază lungă de acţiune american şi britanic, pe 21 noiembrie, Forţele Armate Ruse au efectuat un atac combinat asupra unei instalaţii a industriei de apărare ucrainene”, a declarat Putin în comentarii televiz

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 10 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 7 ore
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
vin.

-2°/2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/6°