Dezbaterile privind modificarea Constituţiei sunt neserioase, pentru că se aruncă pe piaţa teme cu parfum mai degrabă politic decât juridic. O spune într-un interviu la RFI şeful Cancelariei Prezidenţiale, Cristian Diaconescu.
În opinia consilierului prezidenţial Cristian Diaconescu, "deocamdată, nu găsim în dezbaterea publică o construcţie juridică perfect echilibrată, care ar trebui să reprezinte viitorul proiect de Constituţie, o construcţie juridică ce trebuie să răspundă tuturor întrebărilor de natură juridică şi politică, fiind o lege fundamentală (...). Ceea ce se întâmplă, adică aruncarea unor teme pe piaţă, cu un anume parfum politic mai mult, decât juridic, mi se pare neserios! Reprezintă mai mult un exerciţiu de comunicare publică decât o dezbatere constituţională fundamentală".
"Să nu uităm, Constituţiile unor state extrem de semnificative din punct de vedere democratic au fost adoptate cu foarte mulţi ani înainte şi rezistă dezvoltării în timp, însemnând deci că sunt cât se poate de anticipative în legătură cu progresul unei societăţi. Pornind de la acest punct de vedere, o simplă adresare a unui subiect, de fapt făcându-se referire la momente tensionate, complicate, din trecutul nu prea îndepărtat al României, după părerea mea nu reprezintă o dezbatere şi este păcat că se întâmplă acest lucru. Audierea, neaudierea unor persoane de fapt se referă la cu totul şi cu totul altceva decât la o relaţionare juridică şi politică a unei norme de drept", afirmă consilierul prezidenţial. "De ce să fie audiaţi doar procurorii, nu şi fermierii?!"
Cristian Diaconescu a comentat posibilitatea ca procurorii să fie audiaţi de Parlament, aşa cum reiese din dezbaterile privind modificarea Constituţiei: "Dar de ce procurorii? De ce nu ne gândim şi la preşedinţii federaţiilor de sport? De ce nu ne gândim şi la fermieri sau la cei care se ocu