Musicalul de Broadway “Kinky Boots” a dominat duminică ediţia din 2013 a premiilor Tony, obţinând şase distincţii, printre care şi cel pentru cel mai bun musical.
Producţia „Kinky Boots”, bazată pe un film din 2005 despre un producător de pantofi şi despre partenerul său de afaceri travestit, s-a impus şi la categoriile cea mai bună orchestraţie, coregrafie, sunet şi coloană sonoră originală, realizată de Cyndi Lauper, care a compus atât muzica cât şi versurile spectacolului. Billy Porter a primit premiul Tony pentru cel mai bun actor de musical în rol principal cu rolul Lola din acelaşi musical. Conform starpulse.com, printre laureaţii nopţii de duminică se mai numără Cicely Tyson, 79 de ani, care a câştigat premiul Tony la categoria cea mai bună actriţă în rol principal într-o piesă de teatru, “The Trip to Bountiful”, precum şi Tracy Letts (“Who’s Afraid of Virginia Woolf?”), care i-a învins pe Tom Hanks, Nathan Lane, David Hyde Pierce şi Tom Sturridge pentru premiul Tony la aceeaşi categorie rezervată bărbaţilor. “Vanya and Sonia and Masha and Spike” a primit premiul Tony pentru cea mai bună piesă, iar premiul pentru cel mai bun remake musical sau dramaturgic au revenit pieselor “Pippin” şi respectiv “Who’s Afraid of Virginia Woolf?”. Premiul special Isabelle Stevenson a fost atribuit autorului piesei “The Normal Heart”, Larry Kramer, pentru activitatea sa umanitară, în timp ce actriţele care şi-au împărţit rolul principal în “Matilda The Musical” – Sophia Gennusa, Oona Laurence, Bailey Ryon şi Milly Shapiro – au primit un premiu special pentru excelenţă în arta dramatică. Cea de-a 67-a ediţie a premiilor Tony a fost prezentată de comedianul Neil Patrick Harris la Radio City Music Hall din New York.
Musicalul de Broadway “Kinky Boots” a dominat duminică ediţia din 2013 a premiilor Tony, obţinând şase distincţii, printre care şi cel pen