Acţiunile societăţilor listate la bursele din Europa au fluctuat ieri, în condiţiile în care economia Japoniei a crescut peste estimările iniţiale, iar avansul exporturilor Chinei s-a redus.
Titlurile "Rio Tinto Group", a doua mare companie minieră din lume, s-au depreciat cu 2,2%, la 2.745 pence, iar cele ale "Anglo American" Plc - cu 2,9%, la 1.420 pence.
Acţiunile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă germană, au urcat cu 0,7%, la 36,37 euro. Banca a deschis, la Singapore, o cameră de tezaur unde poate fi depozitat aur în valoare de până la 9 miliarde dolari.
Titlurile producătorului francez de anvelope "Michelin" au crescut cu 0,1%, la 68,49 euro. Compania reduce 700 de locuri de muncă pe piaţa internă.
Acţiunile companiei aeriene "Air France-KLM", cea mai mare din Europa, au câştigat 1,6%, ajungând la 7,34 euro.
Controlorii de trafic aerian din Franţa plănuiesc să lanseze o mişcare grevistă de trei zile, începând de astăzi.
La ora 16.40 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,1%, la 6.419,66 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,3%, la 3.883,98.
În SUA, acţiunile au crescut ieri, în deschidere, în baza datelor privind economia niponă. Titlurile "General Motors" Co., cel mai mare constructor auto din SUA, au urcat cu 0,1%, la 35,08 dolari.
Acţiunile gigantului "Google" Inc. s-au apreciat cu 0,3%, la 882 dolari. Compania este aproape de preluarea aplicaţiei Waze, conform unor surse apropiate situaţiei.
La ora 09.50, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,2%, la 1.646,68 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,03%, la 15.252,42.
În Asia, acţiunile au crescut ieri, după ce, la finele săptămânii trecute, Statele Unite au anunţat date peste aşteptări privind piaţa muncii.
Acţiunile "Toyota Motor" Corp., cel mai mare producător mondial de autoturisme, au câ