Un sondaj efectuat de institutul independent Levada a arătat câţi ruşi îl consideră pe Vladimir Putin “preşedintele ideal” şi câţi sunt de părere că are o “bună viziune strategică asupra problemelor ţării”.
Vladimir Putin este “preşedintele ideal”, consideră 41% dintre ruşi, relevă luni un sondaj efectuat de institutul independent Levada, publicat de ziarul Kommersant. “Vladimir Putin se apropie de perfecţiune”, titrează cotidianul.
Dintre ruşii care îl consideră pe Putin un preşedinte “ideal”, 6% afirmă acest lucru cu certitudine, iar 35% sunt “mai degrabă’ de această părere. Conform acestui sondaj, realizat la sfârşitul lui mai, 32% dintre persoanele intervievate apreciază că Putin nu este, “mai degrabă”, preşedintele ideal, iar 14% consideră că nu este “cu siguranţă” un preşedinte ideal.
Potrivit aceleiaşi surse, 62% dintre ruşi consideră că Putin “are conştiinţa responsabilităţii sale faţă de situaţia din ţară”, 61% că are o “bună viziune strategică asupra problemelor ţării”, iar 45% că este “atent la nevoile cetăţenilor”.
Putin, în vârstă de 60 de ani, aflat la putere de la sfârşitul lui 1999, a revenit la Kremlin în urmă cu un an, pentru al treilea mandat de preşedinte, după o perioadă în care a deţinut postul de premier din motive constituţionale.
Centrul Levada, principalul institut independent de sondare a opiniei publice în Rusia, face parte dintre organizaţiile ameninţate de o nouă lege care califică drept “agent străin” orice ONG ce desfăşoară o activitate politică şi beneficiază de finanţări externe.
Un sondaj efectuat de institutul independent Levada a arătat câţi ruşi îl consideră pe Vladimir Putin “preşedintele ideal” şi câţi sunt de părere că are o “bună viziune strategică asupra problemelor ţării”.
Vladimir Putin este “preşedintele ideal”, consideră 41% dintre ruşi, relevă luni un sondaj efectuat d