> 3000 lei, sancţiuni aplicate pe sectoarele producţie, depozitare, transport şi comercializare a cărnii
În zilele de 7 şi 8 iunie, poliţiştii suceveni au organizat o amplă acţiune pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică în zona gărilor şi aerogărilor, a barurilor, discotecilor şi zonelor de agrement, prevenirea faptelor de comerţ ilicit, contrabandă cu produse accizabile, siguranţa traficului rutier şi identificarea persoanelor dispărute/urmărite.
Poliţiştii au fost în zeci de pieţe din judeţ, sute de societăţi comerciale, în patrulă în staţiile CFR şi zone limitrofe, în trenuri, pe stradă.
Ca urmare a acestor desfăşurări de forţe pe toate „fronturile”, au fost constatate 14 infracţiuni, dintre care 3 pe linie economică, 10 la regimul rutier şi alte genuri.
Au fost reţinute 19 permise de conducere şi 14 certificate de înmatriculare şi au fost aplicate 430 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproape 81.500 lei.
Din pieţe şi societăţi comerciale au fost reţinute bunuri alimentare, nealimentare, dar şi valută, în valoare de peste 16.000, ca urmare a unor activităţi comerciale ilicite.
Exemplificând, pe 7 iunie, poliţişti ai Serviciului de Investigarea Fraudelor, împreună cu comisari ai Gărzii Financiare Suceava şi inspectori din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare Suceava au organizat şi executat o acţiune pe raza municipiului Suceava pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale ce se comit în sectoarele de producţie, depozitare, transport şi comercializare a cărnii şi produselor din carne, ocazie cu care au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.000 lei.