Liderii de la Tiraspol au anunţat triumfător despre o investiţie de circa 22 milioane de dolri într-o uzină de producere a componentelor feroviare. În spatele proiectului, ce ar urma să fie implementat la Tighina, stă o companie controlată de un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin
Al treilea forum economic din regiunea transnistreană, desfăşurat în perioada 6-7 iunie la Tiraspol, s-a finalizat cu semnarea a 23 de acorduri investiţionale în valoare totală de 42 de milioane de dolari. Cel mai mare contract, de 22 de milioane de dolari, a fost semnat între compania rusească Grand-Express şi firma Nistru-Express din Tiraspol şi prevede construcţia la Tighina a unei uzine de producere a componentelor şi pieselor pentru materialul rulant.
AVEREA CFM A ÎNCĂPUT PE MÂNA RUŞILOR
Mega-proiectul ar urma să fie realizat pe o suprafaţă de peste şapte hectare ale fostului depou al Căii Ferate a Moldovei de la Tighina, ocupat abuziv de autorităţile separatiste în anul 2004 şi cedat companiei ruse. Maia Parnas, şefa aşa-zisului minister al economiei din regiunea separatistă, s-a arătat extrem de satisfăcută de acest proiect, care ar confirma „atractivitatea investiţională a regiunii“.
Autorităţile de la Chişinău nu au comentat, deocamdată, aceste intenţii, chiar dacă anterior au anunţat că nu recunosc privatizările din Transnistria.
PARTENER DE AFACERI CU LIUDMILA PUTINA
În spatele acestui proiect stau companii ce aparţin unor apropiaţi ai actualului preşedinte rus Vladimir Putin. Astfel, firma rusească Grand-Express, controlată de Mihail Rabinovici şi Kiril Kovalciuk, deţine cel mai luxos tren din Rusia, care circulă între Moscova şi Sankt Petersburg.
Kiril Kovalciuk este nepotul lui Iuri Kovalciuk, vecin cu preşedintele rus şi co-fondator, împreună cu Vladimir Putin, al unei cooperative de vile din apropiere de Sankt Petersburg. Ki