Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată în dosarul FNI. Procurorii vor să îi confişte peste 7 milioane de dolari

Publicat in Gandul, luni 10 iunie 2013 ·

Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată în dosarul privind devalizarea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), fiind acuzat de spălare de bani şi instigare la delapidare. Procurorii au redeschis dosarele privind devalizarea FNI, Băncii Române de Scont, Băncii Agricole şi Băncii de investiţii şi Dezvoltare, după ce fostul director al Gelsor şi SOV Invest, Nicolae Popa, a fost arestat în Indonezia, unde se ascundea pentru a evita pedeapsa de 15 ani de închisoare în vechiul dosar FNI.

Procurorii vor să îi confişte lui Sorin Ovidiu Vîntu suma de 7.289.406 dolari, bani care au fost spălaţi de Vîntu la data prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii – F.N.I. Dosarul va fi judecat la Tribunalul Bucureşti.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au constatat că cercetările penale anterioare, în dosarele în care Vîntu a fost achitat sau infracţiunile de care era acuzat s-au prescris, "s-au limitat la palierul administrativ al Grupului „GELSOR”, fără o contextualizare a acţiunilor/inacţiunilor celor în cauză, ignorând cronologia faptelor şi beneficiarul final al fondurilor financiare obţinute în mod ilicit, prin fragmentarea succesivă a dosarelor şi neevidenţierea atribuţiilor decizionale exercitate de către Vîntu Sorin Ovidiu".

Procurorii au constatat că există mai multe "puncte de convergenţă" între dosarele penale anterioare. Astfel, activităţile ilicite s-au desfăşurat prin mai multe societăţi, toate deţinute de Sorin Ovidiu Vîntu prin Grupul GELSOR: GELSOR SA, SOV INVEST SA, IMOBILIAR NETWORK SA, VÎNTU SORIN OVIDIU COMPANY SRL, GELSOR IT SA etc.

Principalul beneficiar al sumelor de bani cu care a fost prejudiciat statul sau companiile având capital de stat a fost Vîntu.

Procurorii au constatat că, în perioada decembrie 1999 - martie 2000 (înainte de prăbuşirea FNI) l-a determinat pe Nicolae Popa,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost numit președinte interimar al PSD după demisia lui Marcel Ciolacu (VIDEO)

Ziua Constanta acum 21 minute
Liderii PSD, s-au reunit luni seara în ședinta Consiliului Politic Național, după demisia lui Ciolacu. S-a decis ca Victor Negrescu, europarlamentar PSD, să fie președintele interimar al partidului. “Astăzi am avut discuții importante în interiorul

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum o ora
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

Presa internaţională: Cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial

BusinessMagazin acum 59 minute
Financial Times analizează cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial din România.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Călin Georgescu: Politicienii sunt singurii care încă nu au înţeles ce s-a întâmplat / Sunt acuzat de extremism - total fals / Râmânem direct legaţi de valorile europene, dar trebuie să ne regăsim valorile noastre - VIDEO

News.ro acum 53 minute
Candidatul independent Călin Georgescu, clasat pe primul loc în urma scrutinului de duminică, respinge acuzaţiile că ar fi extremist şi afirmă că ”politicienii sunt singurii care încă nu au înţeles ce s-a întâmplat”. ”Râmînem direct legaţi de valori

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 4 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum 3 ore
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Atac armat la Londra. O fetiță de 8 ani și un bărbat, grav răniți după ce un tânăr a tras focuri de armă din mașină: ”O scenă îngrozitoare”

Ziare.com acum o ora
Un nou incident la Londra. Duminică, 24 noiembrie, un individ în vârstă de 22 de ani a tras mai multe focuri de armă dintr-o mașină, în care se aflau doi copii de 8 și 2 ani. Un bărbat și fetița de 8 ani au fost grav răniți. A fost atac armat în ves

Eugen Tomac, despre Călin Georgescu: Am făcut şi noi sondaje, nu trecea de 5% acum 3 săptămâni / Există un interes pronunţat al Federaţiei Ruse faţă de acest candidat, care este un pericol real pentru democraţia românească

News.ro acum 53 minute
Liderul PMP Eugen Tomac a declarat luni, despre Călin Georgescu, că există un interes pronunţat al Federaţiei Ruse faţă de acest candidat, care este un pericol real pentru democraţia românească şi că au făcut şi ei sondaje şi acesta nu trecea de 5%

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 4 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

0°/6°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°