Dupa cate inteleg eu uitandu-ma spre iluminata noastra clasa politica, exista mai multe feluri de suveranitate a poporului, una obligatorie si una facultativa.
Cand e vorba sa convocam orice persoana in fata parlamentarilor, indiferent ca sunt procurori, judecatori, presedintele Inaltei Curti, este vorba despre exercitarea acestei suveranitati, dupa cum ne explica fostul ministru al Justitiei, sentatorul liberal Tudor Chiuariu.
"Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman prin intermediul caruia se exercita suveranitatea. Cetatenii vor avea un instrument ca sa-i puna pe reprezentantii lor sa ceara informatii si sa poate audia orice persoana din Romania", spune Tudor Chiuariu.
Asadar, suveranitatea aceasta sacrosancta poate aboli inclusiv separatia puterilor in stat, pentru ca asta se intampla atunci cand o putere in stat, in speta cea legislativa, capata asemenea atributii in raport cu o alta putere, in cazul de fata cea judecatoreasca.
Dar daca este asa, cum s-o face ca aceeasi suveranitate a poporului nu mai conteaza cand vine vorba despre referendumul din 2009, un referednum validat, deci cu prezenta de peste 50%. Atunci, o majoritate covarsitoare s-a pronuntat pentru un parlament unicameral care sa aiba cel mult 300 de parlamentari.
Constitutia spune ca referendumul este o expresie a suveranitatii poporului in egala masura cu organele sale alese: "Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum."
Si atunci ma intreb si eu, cand e suveranitate si cand nu e, cand e poporul atotputernic si cand poate fi ignorat fara apasari?
Sigur, putem discuta daca in 2009 PSD a ales calea ce mai buna ignorand referendumul in speranta neindeplini
