Primul termen al recursului inculpaţilor din dosarul grupării coordonate de Constantin Enache, zis Mafiotu’, a fost fixat de magistraţii Curţii Supreme pentru 5 septembrie 2013.
Inculpaţii din dosarul grupării coordonate de Mafiotu’ au făcut recurs la decizia Curţii de Apel Craiova, care i-a condamnat pe mai mulţi dintre ei la ani grei de închisoare, după ce fuseseră achitaţi de Tribunalul Olt. Primul termen al recursului a fost fixat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru 5 septembrie 2013. Mai mulţi dintre inculpaţii achitaţi, iniţial, de Tribunalul Olt, în cazul „Mafiotu’“ au fost condamnaţi la închisoare cu executare de magistraţii Curţii de Apel Craiova.
Decizia judecătorilor craioveni a venit în luna aprilie. Astfel, poliţistul Claudiu Paţa, achitat de prima instanţă, a fost condamnat de magistraţii craioveni la patru ani de închisoare, la aceasta adăugându-se o pedeapsă complementară de doi ani, perioadă în care inculpatul va avea suspendate mai multe drepturi. La aceeaşi pedeapsă au fost condamnaţi şi colegul lui Paţa, Marius Veţeanu, dar şi jandarmul Nelu Cosma. De asemenea, alţi cinci inculpaţi, achitaţi de Tribunalul Olt, au fost condamnaţi la închisoare cu executare de Curtea de Apel. Magistraţii Curţii de Apel „au umblat” şi la sentinţele inculpaţilor condamnaţi la închisoare cu executare, adăugându-le câţiva ani. Pedepsele pronunţate de Tribunalul Olt în cazurile lui Constantin Enache, zis Mafiotu’, liderul grupului infracţional, şi Viorel Mangîru au rămas neschimbate de magistraţii Curţii de Apel. Enache urmează să petreacă 12 ani după gratii, iar Mangîru cinci ani.
Costel Enache a fost arestat pe 15 septembrie 2010 împreună cu alte 14 persoane care făceau parte din grupul său infracţional, mascaţii şi procurorii organizând descinderi la locuinţa sa din comuna Brebeni şi la locuinţele celorlalţi inculpaţi din localit