Sâmbătă noapte am fost oprit de un echipaj al Poliţiei Rutiere. Deşi nu circulam pe strada pe care echipajul era postat, adică Libertăţii, ci pe strada Crişan, am fost tras pe dreapta de un purtător de caschetă. Respectivul a ieşit în mijlocul intersecţiei, s-a pus în faţa autoturismului de capacitate mică şi mi-a făcut semn să opresc, mai în faţă, deturnându-mă din traseul meu iniţial. M-am conformat şi am şi ieşit din autoturism, pregătit să fac testul pentru alcoolul în aerul expirat. Ştiam că acesta era motivul pentru care stăteau „băieţii” acolo şi am zis să fim cât mai operativi. Nu mai conta faptul că poate mă grăbeam să ajung acasă, unde aş fi întreprins activităţi private, de cetăţean. Omul legii a venit spre mine şi m-a întrebat de unde vin. I-am răspuns că de la un local, deşi nu cred că ar fi meritat un răspuns, având în vedere că există libertatea circulaţiei persoanei. Adică, e dreptul meu să merg pe unde vreau şi să nu spun nimănui. „Aţi băut ceva?”, m-a întrebat încă o dată purtătorul de caschetă. „Nu”, am răspuns. „N-aţi băut nimic?”, a repetat el, contrariat parcă de faptul că nu-i ieşea pasienţa. Apoi a mers către maşina de poliţie, care era parcată pe partea cealaltă a străzii cu sens unic, şi s-a întors cu aparatul etilotest. A urmat un moment de aşteptare în care aparatul scotea un ţiuit, poliţistul îl privea atent, iar eu îi urmăream mâinile, încercând să întrevăd muştiucul etilotestului. Este vorba despre acea bucăţică din plastic, cu orificiu, prin care suflă conducătorul auto ca să i se înregistreze cantitatea de alcool pur în aerul expirat. Problema era că muştiucul lipsea.

Într-un târziu, şi-a revenit aparatul, iar organul legii m-a îndemnat: „Suflaţi de la un centimetru distanţă!”. „Cum? Fără muştiuc?”, mi-am spus în minte. M-am comportat româneşte şi, ca orice cetăţean român, m-am conformat celor spuse de poliţist. Am su