Deşi prim-ministrul Erdogan s-a întors în Turcia după vizita sa în Maroc, deşi a fost primit, la aeroport, de o mulţime de membri ai partidului său, deşi, încă înainte de a reveni în ţară, a transmis un mesaj dur protestatarilor, asi-gurându-i pe simpatizanţii şi susţinătorii săi că va face ordine, sâmbătă seara, 9 iunie, protestele au devenit şi mai viguroase. în această a noua zi de protest şi de contestare a lui Erdogan, maselor de protestatari li s-au alăturat, la Istanbul, ultraşii cluburilor de fotbal Besiktas, Fenerbahce şi Galatasaray, ce au transformat piaţa Taksim într-un imens stadion sub cerul liber, dând şi mai multă vigoare cererii turcilor de a-l vedea pe Erdogan plecat de la conducerea guvernului, ceea ce este greu de crezut că se va-ntâmpla destul de repede. De data aceasta s-a ajuns la punctul maxim al tensiunii sociale, atât la Istanbul, cât şi la Ankara. Acum situaţia este într-un echilibru social fragil. Practic este care pe care: Erdogan sau protestatarii vor învinge. Furia turcilor este oarecum justificată, deoarece actualul prim-ministru, Recep Tayyip Erdogan, fost primar general al Istanbulului între 1994 – 1998, a păstrat controlul asupra oraşului, cu toată funcţia nouă pe care o deţine, impunând cu forţa, la nivelul administraţiei locale proiectul construirii unui nou pod, reame-najarea pieţii Taksim, distrugerea parcului Gezi şi renovarea cartierului Tarlabasi, aflat în centrul Istanbulului, unde locuinţele sunt cele mai scumpe, inclusiv terenul. Or, acest din urmă proiect urbanistic, reamenajarea cartierului Tarlabasi, fără licitaţie, a fost încredinţat firmei de construcţii Calik, al cărei patron este nimeni altul decât ginerele lui Erdogan, actual prim-ministru al turcilor, cel care este mai interesat de soarta urbanistică a Istanbulului decât a celorlalte oraşe din Turcia, şi pe bună dreptate, deoarece capitala sultanilor are o poziţie