Chiar dacă românii beau tot mai mult lapte cu arome, acest segment de piață nu reprezintă decât 1% din consumul anual de lapte simplu ambalat, potrivit raportului Tetra Pak “Indexul Lactatelor”.
Aceasta se datorează și consumului mic de lapte simplu per capita, care situează România pe ultimele locuri din Europa, cu o medie de 12 litri de persoană, de aproximativ 5 ori mai puțin decât țări precum Croația sau Slovenia, conform studiului Euromonitor. Deși este de așteptat ca în următorii ani segmentul de lapte cu arome să se dezvolte și în România, această evoluție rămâne direct influențată de nivelul de înțelegere al consumatorilor privind importanța consumului general de lapte pentru o dietă sănătoasă și echilibrată.
La nivel global, consumul de lapte cu arome va crește între 2012 și 2015 și va fi mai mult decât dublul consumului de laptele simplu. Consumatorii manifestă o preferință în creștere față de laptele cu arome, acesta devenind o alternativă pentru alte tipuri de băuturi, ceea ce creează oportunități pentru companiile de produse lactate pentru a-și crește profitabilitatea.
Laptele cu arome, al doilea cel mai consumat produs lactat lichid după laptele simplu, este estimat să aibă o rată anuală compusă de creștere (CAGR) de 4,1% între 2012 și 2015, crescând de la 17 miliarde de litri la 19,2 miliarde de litri.
Țările în curs de dezvoltare vor conduce la creșterea cererii de arome și produse noi care pun accent pe sănătate. Laptele simplu este estimat să crească cu 1,7% (CAGR) în aceeași perioadă de timp, de la 208,5 miliarde de litri în 2012 la 219,5 miliarde de litri în 2015.
Totalul cererii de produse lactate lichide este preconizat să crească cu 2,4% din 280,3 miliarde de litri la 301.3 miliarde de litri în această perioadă, conform studiului Tetra Pak.
„Având în vedere faptul că la