Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diaconescu: „Ce se întâmplă la dezbaterile privind modificarea Constituţiei mi se pare neserios“

Publicat in Adevarul, luni 10 iunie 2013 ·

Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu susţine că dezbaterile privind modificarea Constituţiei sunt neserioase, pentru că se aruncă pe piaţă teme cu parfum mai degrabă politic decât juridic, conform RFI.

„Ceea ce se întâmplă, adică aruncarea unor teme pe piaţă, cu un anume parfum politic mai mult, decât juridic, mi se pare neserios! Reprezintă mai mult un exerciţiu de comunicare publică decât o dezbatere constituţională fundamentală“, afirmă Diaconescu.

Cristian Diaconescu a comentat posibilitatea ca procurorii să fie audiaţi de Parlament, aşa cum reiese din dezbaterile privind modificarea Constituţiei.

„Dar de ce procurorii? De ce nu ne gândim şi la preşedinţii federaţiilor de sport? De ce nu ne gândim şi la fermieri sau la cei care se ocupă de irigaţii în România? Haideţi să fim serioşi! O astfel de discuţie este orientată şi are rădăcina în frustrările unora relativ la anumite momente care în trecut au marcat sensul de evoluţie al României. Din acest punct de vedere, de ce se întâmplă acest lucru, care este momentul social, politic ce trebuie să primească un răspuns prin audierea unor procurori în Parlament?“, a comentat Diaconescu.

Senatorul PNL Tudor Chiuariu a susţinut joi că unul dintre amendamentele adoptate în Comisia de revizuire a Constituţiei oferă posibilitatea Parlamentului de a chema pentru eventuale audieri persoane fizice sau juridice, fapt care se poate aplica şi conducerii Parchetului.

Amendamentul adoptat de comisie prevede: "Orice persoană de drept public, orice persoană juridică privată şi orice persoană fizică are obligaţia de a se prezenta, direct sau prin reprezentant legal, după caz, în faţa unei comisii parlamentare, în urma invitaţiei scrise primită din partea acesteia".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum 56 minute
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 35 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum o ora
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Retailul prinde avânt. INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere în primele cinci luni ale anului

Ziarul Financiar acum 29 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni din an, comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată cu 3,

Parlamentul se reuneşte luni pentru angajarea răspunderii Guvernului pe măsurile de austeritate / Opoziţia are la dispoziţie 3 zile să depună moţiune de cenzură

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Plenul comun a Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. P

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum 35 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Mihai Stoica are un favorit-surpriză la FCSB: „I-am zis lui Gigi că trebuie să îl avem toată viața”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului Administrativ de la FCSB, a spus că îi place foarte mult de Marius Ștefănescu (26, aripă stânga). - Gigi Becali, despre Marius Ștefănescu, în luna aprilie

Vremea

București
acum

28°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

25°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°