Societatea de Ştiinţe Istorice din România filiala Timiş, Consiliul Judeţean Timiş şi Eco Şcoala nr. 16 “Take Ionescu” Timişoara a organizat sesiunea de comunicări ştiinţifice “Cultură şi civilizaţie în Banatul istoric”, în perioada 7 –8 iunie, la Hotelul Timişoara şi la Liceul CFR Timişoara.
Istoricii, profesorii şi cercetătorii care au avut o importantă contribuţie la scrierea istoriei Banatului, invitaţi, au prezentat lucrări istorice axate pe interferenţa culturală a regiunii. Întrunirea de la Hotelul Timişoara, de vineri, a fost coordonată de prof. dr. Mihai Pârvulescu, preşedintele Societăţii de Studii Istorice Timiş, directorul Şcolii nr. 16.
“Banatul istoric are nevoie de oameni importanţi, care ştiu să prezinte istoria şi ştiu să facă conexiuni între poporul sârb şi român şi oriunde am fi”, a subliniat preotul Zaharia Pereş, din cadrul Mitropoliei Banatului din Timişoara.
“Trebuie să avem credibilitate şi vizibilitate, iar activităţile noastre este bine să fie cunoscute şi expuse în peisajul Banatului istoric. Cu această sesiune să începem cu dreptul, de aceea trebuie să scoatem un volum cu lucrările prezentate”, a constatat prof. dr. Radu Păiuşan, din cadrul Universităţii de Vest Timişoara. Dintre lucrările prezentate amintim: “Simbolism şi naţionalism la Alexandru Mocioni”, autor prof. univ. dr. Nicolae Bocşan; “Valorile culturale ale Timişoarei”, autor prof. dr. Victor Newman; “Viaţa economică a comunităţilor rurale bănăţene din sec. VIII –IX, ilustrate de descoperirile arheologice, autor prof. dr. Adrian Bejan; “Nicolae Iorga şi Banatul”, autor prof. dr. Dumitru Ţeicu; “Activitatea partidului naţional din Banat la sfârşitul anului 1946”, autor prof. univ. dr. Radu Păiuşan; “Date şi fapte din istoria recentă a sârbilor din România”, autor prof. dr. Miodrag şi dr. Andrei Milin. “Din istoria medievală a Banatului”, autor conf. univ. dr.