Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul ministru al Educaţiei Liviu Pop a fost audiat la Parchetul instanţei supreme în dosarul privind conflictul de interese

Publicat in Mediafax, luni 10 iunie 2013 · ·

Liviu Pop a fost audiat, luni, la Parchetul instanţei supreme, în dosarul în care ANI l-a reclamat că, în perioada în care a fost ministru interimar al Educaţiei, ar fi avantajat patrimonial FSLI, acesta declarând că le-a spus procurorilor de ce a emis ordinul şi ce a stat în spatele actului.

Senatorul Liviu Pop a spus, la ieşirea din sediul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că a făcut o completare a declaraţiei pe care a dat-o în acest dosar în calitate de făptuitor.

Liviu Pop a arătat că "este legat de plângerea ANI în legătură cu ordinul emis în calitatea sa de ministru, privind plata cotizaţiei de sindicat pentru sindicalişti".

"Este o procedură internă ce trebuia făcută. Eu nu le-am spus nimic nou procurorilor faţă de ce am spus la ANI când am fost chemat. Le-am spus de ce am emis ordinul, ce are în spate acest ordin şi care au fost paşii urmaţi. Nu am comis nicio ilegalitate, acela fiind un ordin comun semnat de trei miniştri", a mai spus Pop.

Acesta a precizat că actul normativ "era un ordin comun şi a fost emis în baza unei sentinţe a unei curţi de apel, acesta fiind în prezent abrogat, deci nu mai este valabil". Pop a menţionat că ordinul a fost elaborat pentru profesorii care se aflau în sindicate.

În noiembrie 2012, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a reclamat la Parchetul instanţei supreme pe Liviu Pop, întrucât, în calitate de ministru interimar al Educaţiei, ar fi avantajat patrimonial Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, unde a fost secretar general anterior preluării portofoliului ministerial.

ANI preciza că a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie penală şi indicii de comitere a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în cazul lui Liviu Pop, care atunci era ministru delegat pentru Dialog Social în cadrul Ministerului

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum o ora
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România se îndreaptă spre dezastru bugetar (Europa Liberă)

Mediafax acum 14 ore
Potrivit documentelor „strict confidențiale” obținute de Europa Liberă, primii oameni din stat, președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu și președintele Senatului Nicolae Ciucă, au fost avertizați încă din august 2024 cu privire la risc

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum 33 minute
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 29 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°