Aproape 30 de aparate de zbor ultrauşoare au aterizat luni după-amiază pe Aerodromul „Grigore Baştan” din Salcea cu ocazia unui raid aerian la care participă mai mulţi turişti din străinătate, în special din Franţa, Belgia şi Elveţia, cărora li s-au adăugat şi câţiva români.
Este pentru a doua oară când are loc un asemenea eveniment în România, iar numărul aparatelor de zbor trebuia să fie mai mare, dar o parte dintre piloţi au renunţat din cauza vremii nefavorabile.
Străinii s-au arătat impresionaţi de peisajele din România, dar au fost miraţi de numărul mare de maşini scumpe pe care le-au văzut din aer, o contradicţie într-o ţară despre care ştiau că e săracă.
Mijloacele de zbor cu care participanţii la acest raid aerian au venit în ţara noastră costă între 40.000 şi 120.000 de euro, funcţie de tipul de aparat, anul de fabricaţie sau dotări.
Turiştii au venit la Suceava după ce au vizitat fabrica de avioane de la Bacău, pilotând avioane ultrauşoare, girocoptere sau motodeltaplane.