Trei arbitri din fotbalul libanez au fost condamnaţi, luni, de justiţia din Singapore, după ce au recunoscut că au acceptat favoruri sexuale ale prostituatelor pentru a aranja rezultatul unui meci.
Doi dintre ei, Ali Eid, 33 de ani, şi Abdallah Taleb, 37 de ani, arbitri-asistenţi, au fost condamnaţi la câte trei luni de închisoare, în timp ce arbitrul principal Ali Sabbagh, 34 de ani, va trebui să aştepte pentru a-şi afla pedeapsa.
Arbitrii-asistenţi vor putea fi eliberaţi cel mai târziu marţi, după o reducere a pedepsei pentru bună purtare şi ţinând cont de timpul petrecut în detenţie în aşteptarea procesului. Ei sunt închişi din 4 aprilie.
Procurorul adjunct l-a descris pe Ali Sabbagh drept “cel mai vinovat” şi cel abordat primul, înainte de a-i convinge pe ceilalţi doi asistenţi să accepte favorurile sexuale.
Cei trei ar fi trebuit să oficieze la un meci din Cupa CAF (Confederaţia Asiatică de Fotbal), din 3 aprilie, între echipa din Singapore, Tamine Rovers, şi formaţia indiană East Bengal. Însă ei au fost înlocuiţi înainte de meci.
Eric Ding Si Yang, 31 de ani, un om de afaceri din Singapore, bănuit că a plătit prostituatele, a fost de asemenea inculpat pentru corupţie, dar a fost eliberat pe cauţiune.
sursa: realitatea.net Trei arbitri din fotbalul libanez au fost condamnaţi, luni, de justiţia din Singapore, după ce au recunoscut că au acceptat favoruri sexuale ale prostituatelor pentru a aranja rezultatul unui meci.
Doi dintre ei, Ali Eid, 33 de ani, şi Abdallah Taleb, 37 de ani, arbitri-asistenţi, au fost condamnaţi la câte trei luni de închisoare, în timp ce arbitrul principal Ali Sabbagh, 34 de ani, va trebui să aştepte pentru a-şi afla pedeapsa.
Arbitrii-asistenţi vor putea fi eliberaţi cel mai târziu marţi, după o reducere a pedepsei pentru bună purtare şi ţinând cont de timpul petrecut în detenţie în aşteptarea pro