Administraţia şi sindicatele FNME se întâlnesc din nou, azi, la orele 12. Aparent, singurul punct pe care-l vor discuta reprezentanţii celor două părţi ar fi recuperările salariale ale angajaţilor CEO pe luna iunie.
FNME pare că s-a „acomodat” cu măsurile administraţiei CEO: „Ca urmare a întâlnirii cu domnul ministru al Energiei, Constantin Niţă, a rămas stabilit să continuăm discuţiile pe tema recuperărilor salariale ca urmare a zilelor fără plată. Probabil că or să fie şi alte puncte pe care le vom discuta, însă deocamdată nu a fost stabilită o ordine de zi”, a declarat prim-vicepreşedintele federaţiei, Ion Ruşeţ. Din delegaţia administraţiei vor face parte şefii diviziilor energetice şi miniere (Aurel Medinţu şi Daniel Antonie) și de la resurse umane – Daniel Olaru.