Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turdeanul Paul Căţănaş, locul 2 la echipe, la Campionatul Mondial de karate!

Publicat in TurdaNews, miercuri 12 iunie 2013 ·

În perioada 6-9.06.2013 Federația Română de Karate WKC a organizat la București Campionatul Mondial de Karate. La acest eveniment de mare importanță au participat un numar de 37 de țări, adunând un număr de 450 de sportivi din întreaga lume.

Clubul Samurai Turda a fost reprezentat de Paul Cățănaș (foto stânga), care este membru al lotului național de mai mulţi ani. Turdeanul a participat la proba de kata seniori unde a reușit să urce până pe poziția a 8-a, iar la echipe, împreună cu Kertesz Robert și Țibrea Mihai, au reușit să urce pe poziția secundă a podiumului, fiind devansați de echipa Italiei.

La general, echipa națională a României a reușit să își păstreze locul 1 in ierarhia federațiilor participante cu un număr total de 50 de medalii, ocupanta locului secund fiind FEKAM ITALIA care a reusit să cucerească doar 16 medalii, la o diferență enormă față de România.

După această competiție, sportivii vor lua o binemeritată pauză.

Samurai Turda face raportul pe primul semestru

Clubul Samurai Turda a fost prezentă în prima jumătate a anului 2013 la toate evenimente organizate atât în țară cât și în străinătea participând la un număr de 12 evenimente reușind să cucerească un număr de 133 de madalii din care 50 de aur, 48 de argint și 35 de bronz. “Clubul nostru a mai organizat în luna aprilie un stagiu național de pregătire cu marele maestru Francez Jean Pierre Fischier centură neagră 8 Dan”, a mai precizat instructorul Paul Căţănaş.

Iată evenimentele la care clubul turdean a participat în prima jumătate a anului, aşa cum au fost communicate de Paul Căţănaş:

1. Curs de arbitri și antrenori, Aiud 25-27.01.2013, în urma acestui eveniment Cățănaș Paul și-a reluat activitatea de arbitru, iar Komiveș Attila a devenit arbitru C.

2. Cupa Mickey Mouse, Florești 02.02.2013 la acest concurs am cucerit 31 de madalii: 16

Articolul in TurdaNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 26 minute
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 5 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum o ora
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 45 minute
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 4 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum o ora
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Tragedie în Timiș: Tânără de 22 de ani, găsită fără suflare într-o anexă gospodărească

Press Alert acum 2 ore
O veste tragică a lovit comunitatea din Cenad, județul Timiș, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a fost găsită decedată vineri, 11 iulie 2025, într-o anexă a locuinței sale. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:00, prin intermediul un

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 3 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°