De unde e cel mai bine să aflăm exact ce se întâmplă în hotelurile unde ne petrecem vacanţele? Păi, de la un om care şi-a petrecut toată viaţa ca valet în multe hoteluri, inclusiv în unele importante din New York. Jacob Tomsky a scris şi o carte, numită „Heads in Beds: A Reckless Memoir of Hotels, Hustles, and So-Called Hospitality“ (Memoriile hotelurilor, pensiunilor şi aşa-zisei ospitalităţi).
„Mental Floss“ a adunat zece secrete dezvăluite de Tomsky în cartea sa, care ne vor face să ne gândim de două ori înainte de a pune capul pe pernă atunci când suntem în vacanţă sau în mult temuta delegaţie.
1. Curăţenia este supraestimată
Costul curăţării unei camere, între doi clienţi, este între 20 şi 30 de euro pe zi. Dacă o cameră de hotel vă costă mai puţin de 20 de euro pe noapte, înseamnă că această curăţenie costă mai puţin de 4 euro. „Asta mă face să vreau să fac un duş. Acasă“, spune Tomsky. Suma maximă alocată curăţeniei include produse de curăţat, electricitatea şi salariile pe oră pentru menajere, pentru cei care aprovizionează minibarul, pentru recepţionişti şi pentru alţi angajaţi de care e nevoie pentru întreţinerea unei camere. Plus costul curăţării cearşafurilor. Totul, adică. Comparaţi costul acestora şi aşa vă puteţi da seama de ce un hotel este o afacere atât de profitabilă.
2. Nu fiţi timizi, staţi mai mult pe la noi
Termenul de vizitator de o noapte va trimite fiori reci pe spinarea managerului de hotel. Departamentele de vânzări şi de rezervări sunt încurajate să rezerve hotelul cam la 110% din capacitatea sa, deoarece rata de renunţare este cam de 10% pe zi, în speranţa că, cu tot cu anulări şi renunţări, hotelul să fie la capacitate maximă. Dar ce se întâmplă atunci când nu prea sunt anulări? Unor oaspeţi li se arată uşa. Însă, hotelul va plăti pentru o cameră la un alt hotel cu condiţii asemă