Guvernul vrea să amâne, cu şase luni, calendarul de liberalizare a preţurilor gazelor naturale, dar comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, a recomandat respectarea actualului grafic pentru dereglementare.
Departamentul pentru Energie i-a transmis lui Oettinger, în luna mai, o scrisoare în care a anunţat intenţia Guvernului, recomandarea oficialului european fiind însă păstrarea calendarului.
"Comisarul a subliniat faptul că impactul preţului energiei asupra competitivităţii industriei europene reprezintă o problemă de interes pentru Comisie. Comisarul a arătat că preţul gazelor de pe piaţa locală trebuie privit în perspectivă, raportat la preţurile de pe piaţa UE, menţionând că în anul 2011, preţul reglementat pentru consumatorii industriali din România era cel mai mic din Uniune.
Răspunsul oficialului european include recomandarea de a respecta calendarul de liberalizare, atrăgând atenţia asupra faptului că, potrivit legislaţiei în vigoare, ANRE este instituţia abilitată să ia decizii privind preţul gazului din producţie locală şi a calendarului de liberalizare a preţurilor", se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Energie.
Industria pierde din competitivitate
Industriile chimică şi siderurgică s-a plâns tot mai mult în ultima vreme în privinţa calendarului liberalizării pentru gaze. ArcelorMittal avertiza recent că toată industria grea va avea de suferit din cauza măsurii. Concomitent, sindicaliştii din industriile chimică şi petrochimică au ameninţat cu proteste. Cele mai afectate companii din acest domeniu ar fi InterAgro şi Azomureş. Liberalizarea pentru industrie ar trebui terminată la finele anului viitor.
Premierul Victor Ponta anunţa la şedinţa de Guvern de azi că, în ultimii şapte ani, preţul la gazele naturale în Statele Unite ale Americii, pentru industrie,