Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premii în valoare de 20.000 de lei, adjudecate de studenţii suceveni în cadrul Concursului ”Profesia contabilă - o carieră de succes”

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 11 iunie 2013 ·

Zeci de studenţi, masteranzi şi doctoranzi din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică a Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) au participat la cea de-a V-a ediţie a Concursului Studențesc ”Profesia contabilă - o carieră de succes”, competiţie care a pus la bătaie premii de circa 20.000 de lei.

Anul acesta candidații s-au axate pe tema ”Limite și perspective în soluționarea dificultăților financiar-contabile ale entităților în contextul crizei economice”. Făcând apel la cunoștințele lor financiar-contabile, aceștia au analizat situaţia unei firme aflate în dificultate, iar pe baza unor situații financiare date, competitorii au trebuit să pună un diagnostic și să ofere soluții de redresare.

Juriul, format din reprezentanţi ai mediului de afaceri, sponsori şi universitari suceveni, a oferit, la secţiunea licenţă, premiul I lui Ştefan Sîrbu, premiul al II-lea i-a revenit echipei formate din Daniela Samsonescu şi Simona Tanasă, premiul al III-lea a fost câştigat de echipajul alcătuit din Alina-Elena Alupoaiei, Alina Butnaru şi Cătălina-Elisabetha Dăscălescu, iar câte o menţiune i-a fost oferită lui Petru Șoronga şi lui Mihail Cecan. Premiul special din partea Camerei de Comerţ şi Industrie i-a fost oferit lui Mihai Beniamin Uhrec.

La secţiunea masteranzi, premiul al II-lea a fost adjudecat de echipa formată din Dorin Clipa şi Anastasia Crijanovschi, iar premiul al III-lea a fost obţinut de Andreea Gabriela Andrei şi Valentina Ciobănică.

Cât priveşte secţiunea dedicată doctoranzilor, marele premiu a revenit echipei formate din Ana Maria Zăicean şi Laurenţia Scurtu, premiul special a revenit echipajului Geanina Măciucă, Daniela Neamţu şi Ivan Paul, iar premiul special din partea CECCAR (Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România) a fost obţinut de Andrei Alexandru Moroşan şi Gabriela Arionesei

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Proteste în mai multe oraşe din Bulgaria faţă de adoptarea monedei euro. Manifestanţii cer referendum şi demisia guvernului

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În mai multe oraşe din Bulgaria au avut loc sâmbătă demonstraţii împotriva adoptării monedei euro, care ar urma să se producă la 1 ianuarie 2026, participanţii la protestele organizate în apărarea mo

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 10 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°