În cursul acestei săptămâni vor fi stabilite preţurile biletelor şi abonamentelor pentru următorul sezon competiţional ce va începe pe data de 20 iulie. Abonamentele ar putea fi puse în vânzare începând de săptămâna viitoare.
Oficialii FC Botoşani aşteaptă şedinţa Comitetului Executiv care va avea loc în această săptămână. În cadrul acestei şedinţe se va decide componenţa ligii I în sezonul 2013-2014 şi se va şti cu exactitate câte echipe vor fi la startul campionatului.
În plus, va trebui un soft special pentru emiterea de bilete şi abonamente ce va fi finalizat până la sfârşitul acestei săptămâni.
„Pentru partea de emitere bilete va fi un soft special. Se lucrează acum. Până pe 20 iunie sperăm să putem emite abonamente. Mai trebuie să aşteptăm să decizia Federaţiei Române de Fotbal cu privire la noul format al ligii I, cu numărul de echipe şi cu programarea meciurilor. Trebuie să ştim pentru câte meciuri putem emite bilete”, a precizat Petrică Parfenov, director Elsaco.
Conducătorii clubului FC Botoşani spun preţul biletelor va fi diferit, în funcţie de zonele stadionului şi va costa între 10 şi 20 de lei.
În cursul acestei săptămâni vor fi stabilite preţurile biletelor şi abonamentelor pentru următorul sezon competiţional ce va începe pe data de 20 iulie. Abonamentele ar putea fi puse în vânzare începând de săptămâna viitoare.
Oficialii FC Botoşani aşteaptă şedinţa Comitetului Executiv care va avea loc în această săptămână. În cadrul acestei şedinţe se va decide componenţa ligii I în sezonul 2013-2014 şi se va şti cu exactitate câte echipe vor fi la startul campionatului.
În plus, va trebui un soft special pentru emiterea de bilete şi abonamente ce va fi finalizat până la sfârşitul acestei săptămâni.
„Pentru partea de emitere bilete va fi un soft special. Se lucrează acum. Până pe 20 iunie sperăm să putem emite