CET-ul şi-a făcut datoria, CET-ul poate să moară! Electrocentrale a ieşit din iarnă atât de slăbită încât decesul pare iminent.
Îngropată în datorii, termocentrala are conturile blocate, combustibilul sub sechestru şi nicio soluţie de depăşire a crizei. "Cu blocajul financiar şi sechestrul pus pe combustibil nu mai putem face nimic", spune directorul Dragoş Gligor.
CET, dator vândut!
Dacă ar fi fost firmă privată, Electrocentrale intra în faliment încă după dezgheţ. Furnizorul de energie termică a oraşului are datorii de peste 299 milioane lei. Restanţele depăşesc veniturile pe tot anul în curs cu circa 90 milioane lei, aşa că nici vorbă să le poată plăti.
Principalul creditor este Ministerul Finanţelor Publice, care are de recuperat circa 120 milioane lei pentru credite garantate de Guvern luate în perioada 2002-2004 pentru achiziţionarea de combustibili şi plătite în final de Minister. Alte 65,4 milioane lei le are de recuperat Ministerul Economiei, proprietarul Centralei Naţionale a Huilei, pentru cărbunele livrat şi neplătit, iar 50,8 milioane lei sunt datorate firmei Unicom Tranzit SA pentru transportul feroviar al combustibilului adus din Valea Jiului. Pe lista creditorilor se mai numără Maestro Trading, furnizorul de cărbune de la Voivozi, cu 28 milioane lei, Banca Transilvania cu 25 milioane lei, Ministerul Mediului cu 1,5 milioane lei şi alţii.
Sub cheie
Dacă statul mai păsuieşte centrala, privaţii nici nu se gândesc. Pe 13 mai, după patru procese încheiate cu sentinţe definitive şi executorii, Unicom Tranzit, firma fostului general KGB Constantin Iavorski, a pus poprire pe conturile CET. Întrucât după o lună abia dacă a recuperat 10 milioane lei, săptămâna trecută firma a pus sechestru şi pe combustibilul din curtea centralei.
Ca să se poată atinge de cele 34.000 tone de cărbune şi 1.400 tone de păcură, CET-ul trimite