Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum s-a dat șantajul de presă de trei ori peste cap și s-a transformat în presiune politică

Publicat in Revista22, marți 11 iunie 2013 ·

O infracțiune e o infracțiune, chiar dacă este implicat un grup mass-media, și trebuie tratată ca atare, nicidecum ca un atentat la libertatea presei.

Furtul intelectual, am văzut asta în timpul discuțiilor legate de plagiatul lui Victor Ponta, ca și șantajul de presă, se bucură de un tratament special în percepția pu­blică. Dacă cineva îți fură portofelul amenințându-te cu un pistol sau cu un cu­țit, lucrurile sunt cât se poa­te de clare: e vorba de o tâlhărie, iar făptuitorul are parte de o condamnare unanimă. Dacă însă locul pistolului este luat de o ame­nințare cu dezvăluiri în presă, deși în esență ne aflăm în același tip de si­tua­ție, brusc părerile încep să devină mult mai nuanțate. Când ai de-a face, de pildă, cu persoane precum un cetățean din Ga­lați care, invitat să comenteze subiectul cu pricina la o televiziune de știri, a ținut să spună că, pentru el, „Antena 3 a fost o adevărată lumină în noaptea pedelistă“, o discuție rațională devine practic im­po­sibilă. Prevalează elementul emoțional și pre­judecățile inculcate cu migală, în timp, în mintea fanilor anteniști.

Pe acest tip de reacție mizează, în aceste zile, cei care orchestrează desantul me­dia­tic în grupul patronat de Dan Voiculescu. Terenul e fertil. Declanșarea unor cerce­tări penale, arestările sau condamnările în instanță în cazuri care implică politicieni, oficiali din administrație sau oameni de afa­ceri de vârf sunt automat asociate cu ca­bale și jocuri subterane. Nimic nu e în­tâmplător, ni se spune. Și iată că și astăzi, la un an de la schimbarea puterii, este ară­tat cu degetul tot Traian Băsescu. E doar o altă conspirație băsistă! Pun umărul la aceas­tă întreprindere un bogat sortiment de purtători de mesaj, de la moderatori și invitați bine selectați până la realizatori de emisiuni mondene. Ceea ce trebuie să rămână în mintea telespectatorilor este ideea că procuror

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°