Preşedintele UDMR Kelemen Hunor ne ameninţă cu proteste de stradă dacă regionalizarea nu va consfinţi izolarea şi închiderea în sine a zonelor locuite majoritar de etnicii maghiari. Până la urmă, care sunt cauzele metafizice ale obsesiei maghiare privind asimilarea şi de unde provine fanatismul afirmării excesive a apartenenţei etnice ca paradigmă existenţială unică şi ultimativă? Orice afirmare de sine exagerată în afară, pe scenă deschisă, a unei entităţi, în vederea promovării unei calităţi unice propuse emblematic cu rol de kintesenţă existenţială, vădeşte o lipsă lăuntrică, un gol de fiinţă, care încearcă să se ascundă sub vălul demonstraţiilor sulfuroase. A trăi apartenenţa la etnie ca pe o adevărată metafizică şi a ridica apartenenţa la ea la rang de ontologie nu ar fi până la urmă o eroare dacă acest lucru s-ar face în raport cu sinele şi cu absolutul, pentru că ar însemna existenţa unui conţinut care nu are nevoie să fie afişat şi hiperbolizat de vreme ce există ca atare. Dacă fiecare neam este o întrupare unică a unei idei divine, cum ar spune Dostoievski, atunci această descendenţă de ordin superior are suficientă substanţă ontică încât să nu fie nevoie a fi transformată în reclamă stradală de prost gust. Dar în momentul în care în raportul cu ceilalţi singura dialogare este cea a afirmării etnice, rezultă că în spatele ambalajului sclipicios se ascunde un hău, o căutare a unui conţinut care nu e şi de aceea se caută pe sine pe dinafară, inventându-se, nu regăsindu-se. Dacă a fi înseamnă a fi de o anumită etnie, acest lucru ar trebui să fie evident şi de la sine înţeles, nu perorat cu rost şi fără rost, nu transformat într-un motiv permanent de arţag cu ceilalţi. Dacă eşti ceva, înseamnă că deţii acea calitate ontică dincolo de recunoaşterea celorlalţi sau nu. Dar aşa cum cei lipsiţi de inteligenţă simt nevoia să spună mereu cât de inteligenţi sunt, cei c