După ce mai mulţi elevi absolvenţi şi părinţii lor s-au plâns pe comportamentul abuziv al reprezentanţilor OSCE care au monitorizat BAC-ul la Tighina şi Tiraspol, Ministerul Educaţiei a renunţat la serviciile lor în liceele din stânga Nistrului.
La prima probă de bacalaureat, elevii de la liceele româneşti din Tiraspol şi Tighina au spus că s-au simţit terorizaţi din cauza supraveghetorilor OSCE care au fost delegaţi de Ministerul Educaţiei. Deşi oficialii au spus că au trimis observatorii OSCE pentru a preveni tensiunile de ordin politic, aceştia au renunţat la ei în urma plângerilor.
La Tighina, unde observatorii OSCE au intrat chiar la toaletă pentru a verifica dacă elevii nu au copiuţe, astăzi, la proba de limbă străină, totul s-a desfăşurat în limitele regulamentului. "Am avut drept observatori trei membri ai Comisiei Naţionale de Examinare care s-au comportat cu elevii exact aşa cum trebuie. Nu au controlat abuziv copiii, ei au putut scrie liber şi nestresaţi de nimeni", susţine directorul Liceului "Alexandru cel Bun" din Tighina, Maria Roibu.
Nici la Tiraspol nu au mai asistat la BAC reprezentanţii OSCE. "A fost o singură doamnă delegată de Ministerul Educaţiei. A fost severă, dar a acţionat conform regulamentului. Testele au venit la timp, iar cei 35 de copii au scris examenul într-o atmosferă mai liniştită decât vineri", a precizat directorul liceului "Lucian Blaga" dinTiraspol, Ion Iovcev.
Ministerul Educaţiei a spus că va delega observatori la fiecare examen de BAC care se va desfăşura în stânga Nistrului.