La 11 iunie 1948, a fost adoptată Legea cu privire la naţionalizarea principalelor întreprinderi industriale, miniere, bancare, de transport şi asigurări. Naţionalizarea era subsumată obiectivului PCR de a se trece la o economie planificată cu accent pe dezvoltarea industriei. Încă de la Conferinţa Naţională a PCR din octombrie 1945, comuniştii au deschis lupta împotriva proprietăţii particulare de orice fel în economie. După ce în decembrie 1946 s-a realizat etatizarea Băncii Naţionale a României, controlul statului asupra tuturor instituţiilor de credit a devenit efectiv. Încă din iulie 1947 a fost creată comisia ministerială pentru refacerea economică, ce avea drept obiectiv controlul asupra materiilor prime, producţiei şi desfacerii produselor. Naţionalizarea întreprinderilor a fost finalul unui întreg proces. Din octombrie 1947 s-a trecut la inventarierea întreprinderilor particulare, industriale, comerciale şi de transport. S-a constituit o Comisie Superioară de Naţionalizare concomitent cu comisii judeţene şi colective pentru fiecare întreprindere. Plenara CC al PMR (PCR) din 9 – 11 iunie 1948 a adoptat Raportul, prezentat de Gh. Gheorghiu Dej, cu privire la naţionalizarea ‘întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi’. În 11 iunie, proiectul de lege, aprobat de guvern, a fost supus votului Marii Adunări Naţionale. Gh. Gheorghiu Dej, prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, argumenta astfel adoptarea legii: ‘Situaţia creată în urma transformărilor petrecute impune o schimbare structurală în domeniul economiei naţionale, pentru a pune toate forţele productive ale ţării în slujba ridicării nivelului politic, economic şi cultural al poporului nostru. Această schimbare structurală este trecerea în mâinile statului, ca bun comun al poporului, a celei mai importante părţi din mijloacele de producţie’. Se naţionalizau prin le