Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţul cartofilor ar putea să rămână ridicat în lunile următoare

Publicat in Capital, marți 11 iunie 2013 ·

Preţul cartofilor ar putea să rămână ridicat în lunile următoare, printre factorii responsabili de această evoluţie numărându-se producţia autohtonă destul de scăzută, vremea ploioasă care a afectat Polonia - un mare producător european, dar şi climatul de instabilitate din ţările aflate în nordul Africii - de unde se importau cantităţi importante de cartofi destinaţi pieţei româneşti, a declarat marţi pentru AGERPRES ing. Ioan Benea, preşedintele Federaţiei Cultivatorilor de Cartofi din România (FCCR).

'Din cauza preţurilor exagerat de mici cu care au fost aduşi anul trecut cartofii de import din Polonia şi alte ţări vest europene, foarte mulţi fermieri români nu au mai reuşit să-şi comercializeze propria producţie. Ca urmare, s-au simţit descurajaţi să pună bazele unei noi recolte, ceea ce face ca producţia actuală de cartofi din surse autohtone să fie destul de scăzută. În plus, Polonia - un mare producător european - a fost afectată de vremea ploioasă din ultima perioadă, iar ţările aflate în nordul Africii sunt sfâşiate de lupte interne, ceea ce a diminuat considerabil producţia de cartofi destinată exportului', a afirmat Ioan Benea.

Potrivit acestuia, preţul cartofului din luna mai a.c. reflectă în mare parte costul real pe care îl suportă producătorii români.

'În preţul cartofului la producător intră şi costurile implicate de motorină şi alte input-uri. Din nefericire, de la producător un kilogram de cartofi pleacă la preţul de 1,2-1,4 lei, iar pe piaţă ajunge la 2,5-3 lei, în special din cauza adaosului comercial practicat de distribuitori. În general, producătorii de cartofi nu deţin reţele proprii de distribuţie, ceea ce îi face dependenţi de marii distribuitori', a mai spus preşedintele FCCR.

Conform datelor publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică, cartofii şi fructele proaspete s-au scum

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 30 minute
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

EURO 2024: Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B

Mediafax acum 42 minute
Spania a învins Croaţia în primul meci al Grupei B de la Campionatul European de Fotbal din Germania. Partida s-a jucat sâmbătă pe Olympiastadion din Berlin.

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 5 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 2 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Spaniolul Lamine Yamal va deveni cel mai tânăr jucător care dispută un meci la Campionatul European

News.ro acum 3 ore
Lamine Yamal, în vârstă de 16 ani, titular în meciul de debut al Spaniei la Euro, sâmbătă, împotriva Croaţiei, va deveni cel mai tânăr jucător care a evoluat vreodată într-un meci din cadrul turneului continental, informează L'Equipe. Yamal are 16 a

Premierul Italiei susţine că statele UE nu vor fi direct implicate în împrumutul G7 pentru Ucraina

Mediafax acum 16 minute
Premierul Italiei, Giorgia Meloni, susţine că statele UE nu vor fi direct implicate în împrumutul G7 pentru Ucraina. Este vorba despre împrumutul în valoare de 50 de miliarde de dolari promis de ţările G7. Banii vor fi obţinuţi cu ajutorul activelor

Preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Aurelian Pavelescu, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, informează Agerpres.ro Acesta a arătat că va candida sub sloganul ''Un preşedinte pentr

Suedia afirmă că un avion militar rusesc a încălcat spaţiul aerian. Ministrul suedez de Externe: Mişcarea, „inacceptabilă”

Mediafax acum 2 ore
Incidentul a avut loc la est de insula Gotland din Marea Baltică, au anunţat sâmbătă forţele armate ale ţării nordice, relatează agenţia Reuters. Ministrul suedez de externe, Tobias Billstrom, a calificat drept „inacceptabilă" încălcarea spaţiului a

Prințesa Charlotte, PROTECTOARE cu mama sa la prima apariție publică după diagnosticul de cancer. Explicațiile unei experte în limbajul corpului

Gandul acum 2 ore
Prinţesa Kate, în vârstă de 42 de ani, şi-a făcut prima apariţie publică sâmbătă, la Londra, după ce a fost diagnosticată cu cancer în urmă cu cinci luni. Prinţesa de Wales, purtând o ţinută în culori pale, a mers într-o trăsură alături de copiii ei

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum 5 ore
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Vremea

București
acum

25°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

21°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°